IT, Important

Începe Târgul de Cariere IT de la Cluj | Companiile caută angajaţi cu sau fără experienţă

Începe Târgul de Cariere IT de la Cluj | Companiile caută angajaţi cu sau fără experienţă

Târgul de Cariere IT revine cu o ediție cu totul specială, care îmbină recrutarea cu workshopuri, conferințe și traininguri aplicate.

În 9 (între orele 10-19:00) și 10 noiembrie (între orele 10-17:00) la Sala Polivalentă / BT Arena, cei care activează în sectorul IT sau sunt pasionați de tehnologie au ocazia să participe gratuit la toate activitățile din program.

De această dată, Târgul de Cariere IT își unește forțele cu TechFest connected by Vodafone și TeComm eCommerce Conference&Expo pentru a organiza cel mai amplu eveniment dedicat industriei cu peste 100 de companii participante și peste 30 de speakeri.

Dezvoltare de skill-uri specializate în programare, eCommerce, soft skills și campionat de gaming derulat pe parcursul a două zile, toate acestea sub emblema Clujul respiră IT.

Evenimentul va crea noi punți între specialiști și participanți, astfel încât oportunitățile întâlnite în cadrul târgului să fie cât mai avantajoase pentru cei care își doresc o carieră în domeniul IT sau vor să aprofundeze anumite teme relevante pentru viitorul lor profesional.

Conferințele TechJam: traininguri aplicate cu speakeri de la cele mai importante companii

Conferințele TechJam, organizate de TechFest connected by Vodafone împreună cu Târgul de Cariere au ca în vedere traininguri aplicate pentru Android, Java, AI/Machine learning și multe alte subiecte de mare interes.

Vor fi abordate teme actuale și relevante pentru domeniul IT, iar accesul la conferințe este gratuit cu înregistrare prealabilă. În paralel cu Târgul de Cariere IT, în incintă se desfășoară o parte a festivalului de tehnologie TechFest connected by Vodafone, iar pe inelul 1 TeCOMM, evenimentul premium dedicat magazinelor online.

Industria de comerț electronic se află pe un trend ascendent, iar fiecare ediție TeCOMM a contribuit la educarea și dezvoltarea unei piețe cu potențial uriaș. Numărul magazinelor online active din România s-a dublat anul acesta, ajungând la 14.000 în prezent conform ARMO. Peste 400 de profesioniști în eCommerce vor fi prezenți în cadrul expo-conferinței TeCOMM de la Cluj-Napoca. Structura evenimentului cuprinde lansări de produse de eCommerce în premieră, speech-uri susținute de  speakeri internaționali, workshop-uri tehnice, masterclass hands-on axat pe AI&Big Data pentru developeri și zona expozițională complexă, la care participanții au acces gratuit.

Întreg evenimentul va fi transformat într-un hub tehnologic, în care fluxul de informații din domeniul IT va fi constant, fiind favorizate schimburile de idei și stimularea creativității.

La această ediție, Târgul de Cariere IT încurajează și antreprenorii din domeniul IT, amenajând o zonă dedicată startup-urilor. Cele mai interesante proiecte își vor prezenta  oportunitățile de colaborare. Tot la Sala Polivalentă va fi organizată și o zonă de gaming cu două turnee și premii speciale, organizată în parteneriat cu cele mai active comunități de gameri din Cluj. Pasionații de jocuri vor avea șansa să joace timp de două zile League of Legends, într-un tournament cu premii notabile: 500 de euro pentru echipa câștigătoare. În cea de-a doua zi, respectiv 10 noiembrie, gamerii înscriși în prealabil în competiție vor juca HearthStone.

Digitalizarea CV-ului, noutatea sezonului 

Recrutarea la Târgul de Cariere IT va fi tehnologizată prin aplicația CV2GO powered by eJobs. Prin intermediul eJobs, se introduce digitalizarea CV-ului, iar candidații vor putea să-și depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze.

Candidații își pot imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care angajatorii îl vor putea scana cu ajutorul aplicației CV2GO. Ei pot genera un QR Code folosind aplicația eJobs-Locuri de muncă și astfel au posibilitatea să li se scaneze codul de pe telefon și pot să-și actualizeze oricând CV-ul pe care vor să-l depună.

Dacă în sezonul de primăvară au participat aproximativ 3.600 de candidați la eveniment, pentru toamna aceasta organizatorii estimează că în jur de 5.000 de persoane vor trece pragul Târgului de Cariere IT.

Companiile participante au pregătit oferte de muncă atât pentru cei aflați la începutul carierei în IT, cât și pentru cei cu experiență.

Printre pozițiile libere se numără PHP Developer, Java Developer, Software Developer, Android Developer, iOS Developer, Backend Developer, UI, Python sau Net Developer.

A treia ediţie TechFest aduce la Cluj numeroase evenimente pentru pasionaţii de tehnologie



Lasă un răspuns

Site creat de