Sport, Important

INEDIT: cum poate fi amplasată fotografia cu chipul tău în tribune pe Cluj Arena la Campionatul European de Atletism

INEDIT: cum poate fi amplasată fotografia cu chipul tău în tribune pe Cluj Arena la Campionatul European de Atletism

Federația Română de Atletism a pus în vânzare primele bilete virtuale pentru Campionatul European de Atletism pe echipe – Liga I, competiție sportivă de înalt nivel găzduită în premieră de țara noastră și care va avea loc în perioada 19-20 iunie 2021, pe Cluj Arena.

Deși evenimentul se va desfășura fără spectatori, organizatorii au pregătit iubitorilor atletismului o surpriză prin care aceștia pot fi aproape de sportul favorit, contribuind în acest fel și la susținea bunei desfășurări a campionatului.

Concret, pe lângă biletele virtuale de 10 lei, Federația Română de Atletism și European Athletics au pus în vânzare tichete în valoare de 50 de lei, prin care iubitorilor acestui sport li se oferă șansa de a fi „prezenți” pe Cluj Arena, prin intermediul unui carton cu fotografia lor, așezat pe unul dintre scaunele stadionului

Detalii referitoare la vânzarea acestor biletele virtuale pot fi obținute accesând link-ul: https://cluj2021.ro/en/tickets/.

În Liga 1 a Campionatului European de Atletism sunt reprezentate unele dintre cele mai puternice țări în acest sport, în rândurile echipelor participante numărându-se atleți medaliați la campionatele mondiale și europene și deținători de recorduri mondiale.

Astfel, între 19 și 20 iunie a.c. la Cluj vor poposi atleți renumiți din nu mai puțin de 13 state europene: Belarus, Belgia, Cehia, Elveția, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Suedia, Turcia, Norvegia și România.


foto copyright  Martin Meissner/AP



Lasă un răspuns

Site creat de