Cancer… Un cuvânt care provoacă șoc, panică și o durere de nedescris. Cu atât mai mult dacă maladia afectează creierul unui copilaș ce abia a împlinit un an de viață. Pentru micuții diagnosticați cu meduloblastom, locul de joacă este salonul de spital, iar fiecare zi în plus e un dar neprețuit. Grație tehnicilor medicale actuale, peste jumătate dintre pacienți supraviețuiesc cel puțin cinci ani de la momentul depistării tumorii, iar cei foarte puțini vindecați rămân cu sechele. Pentru a înțelege mai bine această boală, Gabriel Tudor a vorbit cu cel mai bun neurochirurg din Europa. Academicianul profesor doctor Leon Dănăilă este supranumit „sculptorul de creiere”.
Ce este meduloblastomul?
Este o tumoră cerebrală care se dezvoltă din celulele nervoase. De obicei, la copii se întâlnește și sub formă benignă și malignă. Ca tratament, intervenția chirurgicală este obligatorie. După aceea, dacă tumora este malignă se indică radioterapia și chimioterapia. La copii, din păcate, tumorile sunt în general maligne, se dezvoltă mai repede, dau recidive și pun probleme deosebite. Dar cu tehnicile moderne de astăzi se pot trata în condiții destul de bune.
Cam cât de eficiente sunt aceste tehnici?
Dacă este o tumoră benignă, starea copilului evoluează foarte bine, nu are nevoie de tratamente ajutătoare, dar dacă este malignă, trebuie să avem în vedere recidivele. Tumora malignă nu se poate scoate în totalitate, fiindcă trebuie să ai în vedere și funcționalitatea zonei în care s-a dezvoltat. Nu este totul să operezi, totul este să ai în vedere calitatea vieții. Copilul, după operație, trebuie să meargă, să vorbească, să fie conștient. Dacă păzim aceste zone – motorii, ale vorbirii, sensibilității, văzului, auzului – atunci este bine deoarece partea din tumoră care rămâne poate fi tratată prin radioterapie și chimioterapie.
În afară de radioterapie și chimioterapie, a apărut o nouă formă de tratament – imunoterapia – care ar învăța organismul să lupte singur împotriva celulelor canceroase. În ce măsură funcționează și la noi și cât de eficientă este? În Statele Unite, în câțiva ani, ar putea înlocui chimioterapia, spun specialiștii.
Să faci organismul să lupte împotriva tumorii este un fapt extraordinar, dar din păcate substanțele acestea imunoterapice sunt mai puțin accesibile la noi. Chiar și în restul țărilor nu există o experiență pe cazuistică largă ce ne poate convinge că această imunoterapie este bună și dă rezultate. Organismul are niște posibilități imunosupresoare asupra tumorilor, dar încă nu s-au determinat markerii respectivi. Am întâlnit bolnavi cu tumori foarte maligne care au trăit o lungă perioadă de timp. Un glioblastom, de exemplu, are durata de supraviețuire de 9, 10, maximum 12 luni, indiferent ce i-ai face. Dar am avut pacienți cu glioblastoame care au trăit ani de zile. Au venit la control peste un an, peste doi, peste trei, peste cinci. Asta înseamnă că organismul are posibilități de a lupta împotriva acestor tumori. Organismul poate să lupte împotriva oricărei boli. Unii se vindecă și de holeră și de ciumă. Puțini dintre ei, dar se vindecă! Înseamnă că ei posedă un stoc imunologic foarte bun ce face față agresiunilor, indiferent dacă sunt infecțioase sau tumorale. Și eu am încercat prin interleukină să tratez unele tumori maligne. La unii a dat rezultate, la majoritatea însă, rezultatele nu au fost concludente în legătură cu această interleukină pe care am injectat-o la nivelul patului tumoral. Dar probabil că de 15-20 de ani, tehnicile, posibilitățile imunologice au avansat. Trebuie făcute cercetări și cercetările costă foarte mult.
Care sunt cauzele formării meduloblastomului?
Nu se știe încă precis cauza acestui cancer, care este o altă viață. Este o celulă foarte rezistentă. Îi faci radioterapie, chimioterapie, mor celulele normale, dar celula canceroasă persistă, se divide și crește în continuare. Probabil sunt niște substanțe proteice la nivel molecular sau intramolecular care duc la dezvoltarea tumorii.
Care sunt simptomele la copii, ce îi face pe părinți să se alarmeze?
Tulburări de mers, tulburări de echilibru, dureri de cap, pareză oculară, pareză auditivă, dureri faciale, vomă, depinde ce nerv afectează și încotro se dezvoltă. De obicei se dezvoltă în regiunea mediană și duce la blocarea circulației lichidului cefalorahidian și dă un sindrom de hipertensiune intracraniană.
Cât de important este momentul diagnosticării și cum se pune diagnosticul?
Momentul diagnosticului este foarte important. Dacă îl pui în evidență imediat, poți să tratezi și chirurgical. Dacă este extirpată în totalitate, această tumoare nu mai poate recidiva. Pe de altă parte, am primit un caz cu meduloblastom din Germania, unde cei de acolo nu știau ce să-i facă. A fost operat, dar a fost descoperit mai târziu și se dezvoltase foarte mult. Meduloblastomul se poate răspândi după operație la nivelul măduvei spinării, în emisferele cerebrale și poate da genera o mulțime de fenomene supraadăugate operației sau simptomatologiei inițiale.
Când vorbim de gradul 4, mai există șanse de vindecare?
Trebuie încercat! Există cazuri foarte rare, în care pacienții o pot duce o perioadă mai lungă de timp. Nimeni nu poate ști care sunt acele cazuri.
Subiectul de astăzi nu este unul întâmplător. Asociația “Salvează o inimă” a ajutat o fetiță de un an și câteva luni să fie operată în Germania de un meduloblastom de grad 4. Teresa Cozma a fost dusă de urgență în Germania, unde acum trece prin procesul dureros și extrem de costisitor al chimioterapiei. Pot fi operați copiii cu această cumplită boală și la noi în țară?
Da, sigur! Au venit la mine operați în Italia, Anglia, Germania și i-am reoperat. Cu radioterapie ulterioară și cu chimioterapie au mers mai bine.
Sunteți unul dintre cei mai buni neurochirurgi ai lumii. Ați scris peste 40 de cărți și tratate, ați efectuat peste 40.000 de operații pe creier și aveți și o activitate de cercetare fantastică – toate fără o recompensă pe măsura eforturilor și dedicării demonstrate. Ce v-a determinat în toți acești ani să mergeți înainte?
Am iubit oamenii! Când iubești ceva, îți dai și viața pentru acel lucru. De aceea am scris și pe ușă: „Consultațiile sunt gratuite!” Nu iau de la nimeni nici un ban, nu fac avere. Sunt cel mai sărac medic din lume, dar cel mai bogat din punct de vedere spiritual. Pentru cercetare și pentru tot ce am făcut trebuie să faci niște sacrificii. Am sacrificat concedii, sfârșitul de săptămână, sărbătorile legale. Am citit, am scris și așa am reușit să-mi anihilez oarecum temerea că sunt mai sărac din punct de vedere material.
A meritat?
Eu zic că a meritat, eu sunt mulțumit pentru că ajut oamenii. Și Hristos a sacrificat tot pentru oameni. Eu sunt credincios și când am situații mai deosebite mă rog. Credința este foarte importantă pentru a progresa. Dacă ai încredere în ceva, ai încredere în tot. Dacă nu crezi în Dumnezeu înseamnă că nu crezi în nimic și ești un om pierdut.
Legat de activitatea dumneavoastră de cercetare, ați descoperit o celulă nouă a creierului, cordocitul. Care este privirea lumii medicale asupra acestei noi celule? Care au fost reacțiile și care este situația acum?
În 2000 am descoperit această celulă și am studiat-o din 2005 cu un biolog, Viorel Păiș. Ulterior am publicat vreo 14 atlase și niște lucrări în reviste de specialitate. N-a apărut încă nimic, nici pro, nici contra. Eu o studiez în continuare, ca să lămuresc această problemă. Am luat legătura și cu alți specialiști din alte țări și sunt pe o cale de a face lămurită prezența acestei celule, dar durează.
Aveți mai mulți ani de profesie decât am eu de viață (peste 31) și consider just să vă întreb cum evaluați neurochirurgia românească, la ora actuală?
Este foarte bună neurochirurgia noastră. Și în România se poate face știință, tehnică operatorie foarte bună, cercetare, dar mai greu, pentru că nu finanțează nimeni. Eu singur m-am luptat, singur m-am dus în locuri străine și am avut diferite probleme de întâmpinat, pe care le-am rezolvat cu corectitudine și credință.
Academicianul profesor doctor Leon Dănăilă s-a născut la 1 iulie 1933, în orașul Darabani din județul Botoșani. Este considerat a fi cel mai bun neurochirurg din Europa și se află, alături de Einstein, printre cele 500 de genii ale secolului 21. După ce a introdus microscopul operator și a făcut primele operații pe creier cu laser în România, a scăzut rata mortalității de la 50-60% la doar 3-4%. Este membru al Academiei Române, al Academiei de Științe Medicale și a altor zeci de academii și societăți științifice din lume. La cei 82 de ani, operează și astăzi, la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gheorghe Marinescu” din București.