Din Zona

Între senzualitate și sexualitate: cum să îți alegi corect jobul în funcție de limitele pe care ți le setezi

lance reis lOImRkCTlm4 unsplash

Chiar dacă videochatul este un job foarte căutat și apreciat, puține tinere reușesc să îl practice la nivel profesionist pe termen lung, dat fiind faptul că sunt necesare seturi vaste de abilități și calități. Contrar așteptărilor, frumusețea nu este suficientă, abilitățile de comunicare și socializare, cultura generală, personalitatea, cunoașterea senzualității personale și dezinvoltură fiind mult mai importante. Din fericire, odată cu dezvoltarea tehnologiei au apărut tot mai multe forme ale videochatului, cu mai puține cerințe și câștiguri aproape la fel de avantajoase. Dacă ești în căutarea unui job unde aspectul fizic este în prim plan și ai libertate deplină în ceea ce privește modul în care îți gestionezi imaginea, aplică la o agentie OnlyFans!

Ce este OnlyFans

În ziua de azi platformele sociale ne acaparează viața, specialiștii au dezvoltat o nouă metodă prin care creatorii de conținut, de orice natură, își pot monetiza munca. Accesul pe platformă se face pe bază de abonament plătit lunar și abonații se vor putea bucura de conținut exclusivist, cele de natură senzuală sau sexuală fiind cele mai căutate forme.

Diferențe între OnlyFans și Videochat

Dacă sesiunile de videochat sunt intermediate de canale proprii ale unor agenții de profil care controlează cine și cât are acces la conținut, OnlyFans este un canal personal pe care creatorul îl gestionează și îl promovează așa cum își dorește. Există posibilitatea să folosești doar poze sau doar videoclipuri, fără să fie nevoie să comunici direct cu abonații, și să selectezi nivelul de nuditate, în așa fel încât să îți poți seta anumite limite care să nu fie greu de respectat. În schimb, câștigurile din această activitate sunt mai mici decât cele obținute din videochat, cel puțin la început, deoarece trebuie să îl promovezi și să îl crești organic, pentru a obține vizibilitatea de care ai nevoie.

Ce avantaje ai dacă lucrezi cu o agenție OnlyFans

Creșterea ta poate fi mai rapidă și câștigurile constante dacă alegi să lași administrarea canalului în responsabilitatea unei echipe de profesioniști. Ai parte de strategii de marketing personalizate care să te ajute să ajungi la publicul țintă într-un timp mult mai scurt, dar și de toate resursele de care ai nevoie pentru a crea conținut de calitate care să atragă atenția și să determine privitorul să plătească abonamentul lunar în mod recurent. Totodată, scapi de tot ce înseamnă responsabilitate administrativă și tehnică, putându-te concentra pe crearea de conținut, fără stres sau alte griji.

Poți face videochat și OnlyFans în același timp

Un aspect foarte important la OnlyFans este faptul că îți permite să lucrezi în paralel pe mai multe planuri, inclusiv în videochat. De fapt, poți folosi studiourile de videochat ca un punct de start în noua ta carieră unde să înveți cum să te pui în valoare cum să atragi mai mulți privitori și cum să le satisfaci fetisurile strict pe cale vizuală, în așa fel încât să revină lunar. În toată această perioadă vei beneficia de ajutor să îți crești contul de OnlyFans, în timp ce obții câștiguri avantajoase din ambele direcții, fără să simți că lucrezi în două locuri.

OnlyFans poate fi folosit ca o sursă suplimentară de venit în timp ce ai și un alt job full-time, ori în paralel cu videochat-ul, ajutându-te să obții venituri lunare impresionante. Pentru a avea succesul scontat și a folosi platforma la adevărata sa capacitate, este recomandat să colaborezi cu specialiștii Unicorn Agency care să te ghideze în acest proces și să îți arate secretele din spatele acestei noi meserii!

Photo by Lance Reis on Unsplash



Lasă un răspuns

Site creat de