Festivalul Jazz in the Park se implică anul acesta în finanțarea proiectelor socio-culturale, iar o parte din destinația fondului va fi direcționată către comunitatea din Pata Rât, unde locuiesc în condiții improprii, lângă groapa de gunoi, peste 1.500 de persoane.
Astfel, anul acesta Fondul Jazz in the Park are două obiective generale:
- Finanțarea a două proiecte de susținere a comunității din Pata Rât, prin finanțarea unor inițiative educaționale, sociale și culturale.
- Finanțarea celor mai creative și practice inițiative utile orașului, la fel ca anul trecut.
Strângerea de fonduri a început astăzi, iar proiectele ce vor fi finanțate urmează să fie stabilite în urma unui apel public lansat în luna iulie 2017. Vor primi puncte bonus proiectele care implică în activitățile lor comunitatea de la Pata Rât.
Oricine își poate arăta susținerea pentru cauza Fondului Jazz in the Park prin cumpărarea unuia sau mai multor bilete neobligatorii la festival, care pot fi achiziționate din rețeaua distribuitorilor de bilete. Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul oficial al festivalului Jazz in the Park.
Despre Fondul Jazz in the Park
Fondul Jazz in the Park a debutat în 2014 din dorința organizatorilor festivalului cu același nume de a determina comunitatea să se implice în proiecte care să transforme în bine orașul. Până acum au fost acordate, din Fondul Jazz in the Park, burse pentru tineri muzicieni talentați, au fost finanțate inițiative culturale și proiecte de artă experimentală.
Anul trecut, în Fondul Jazz in the Park s-au adunat 15.000 de euro, bani care au ajuns la trei proiecte artistice: Măscărici, Moara și Our Environment Remixed. Toate trei proiectele au fost lansate în această primăvară.
Moara este o construcție de lemn amplasată pe Canalul Morii din Cluj și gândită ca spațiu de joacă, relaxare și socializare. Măscărici reprezintă o reinterpretare contemporană și artistică a jocului de cărți Păcălici de pe vremea comunismului, iar Our Environment Remixed e modul în care putem redescoperi natura într-un mod original, printr-un album în care sunetele parcului se transformă în muzică electronică.
Susține Fondul Jazz in the Park. Cumpără biletul neobligatoriu la festival
Accesul la concertele în Parcul Central și de pe malul Someșului la Jazz in the Park este liber, dar participanții pot cumpăra unul sau mai multe bilete neobligatorii de susținere a Fondului Jazz in the Park. Suma minimă pe care participanții o pot direcționa spre fond este de 10 lei. Cei care aleg să cumpere un bilet neobligatoriu extra, în valoare de 50 de lei, vor primi un tricou de susținător al Fondului Jazz in the Park la sosirea în Parcul Central.
Aici vor concerta Vintage Trouble, Jojo Mayer & Nerve, Skalpel, Viva Vox Choir, Tatran, Mammal Hands, Hidden Orchestra, Coma Acoustic, Big Band Gaio, JazzyBIT, Butterflies in my Stomach, Koszika & The HotShots, Sebastian Spanache Trio, Bogdan Vaida, Szempol Offchestra, Alex Calancea Band, Brum, Gauthier Toux Trio, Niogi și C.A.L.I. Quartet.
Jazz in the Park Festival este un eveniment realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, recomandat ca o experiență Staropramen de partenerul de tradiție al festivalului, powered by BCR, susținut de Mega Image și realizat printr-un amplu parteneriat cu Daisler Print House din Cluj.
Jazz in the Park recomandă cu încredere Almdudler pentru cea mai sănătoasă băutură răcoritoare. Proiectul este, de asemenea, susținut de Alexandrion Group, E.ON Business Services, Bosch și Betfair.
Festivalul Jazz in the Park are loc în intervalul 26 iunie-2 iulie la Cluj și cuprinde o secțiune pe bilete și abonamente pentru concertele de la Opera Maghiară, concerte cu intrarea liberă, dar cu bilete neobligatorii de susținere a Fondului Jazz in the Park, în Parcul Central, pe malul Someșului și în alte locuri care vor fi anunțate în curând.
Informații complete despre Fondul Jazz in the Park, festival, program, parteneri, bilete și artiștii confirmați pentru această ediție găsiți pe www.jazzinthepark.ro.