Timp liber, Important

Jessie J, postare pe Instagram după concertul de la Electric Castle: „Unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea”

Jessie J, postare pe Instagram după concertul de la Electric Castle: „Unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea”

Jessie J a povestit ieri într-o postare pe Instagram că a trăit, la concertul de la Electric Castle, unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei sale.

Artista a fost impresionată de naturalețea și talentul micuței Adalia.  Acestea au impresionat-o profund când micuţa din Cluj-Napoca a urcat pe scenă şi a cântat alături de ea.

„Am văzut că agenții de pază țineau niște fani în spate, așa că le-am cerut să îi lase să vină în față. În jur de 200 de oameni erau acolo. Iubirea și pasiunea din ochii lor era ireală. Am observat o fetiță în mulțime. I-am spus: „Poți să cânți? Am senzația că poți”. A răspuns că da. I-am spus: «Mai am 20 de minute de concert și 15 minute de muzică, asta înseamnă că mai rămân cu 5 minute la dispoziție. Vreau să ți le ofer ție». Chipul i s-a luminat și a fugit pe scenă.

Electric Castle 6 a ajuns la final | Peste 210.000 de oameni au fost prezenţi la Castelul Banffy în cele 5 zile de festival

O cheamă Adalia și are 10 ani. I-am șoptit: Vrei să cânți «Price tag»? Și mi-a spus că nu, vrea să cânte Masterpiece. Când Adalia a început să cânte, fiecare om din mulțime, trupa mea, echipele și cu mine am fost spulberați. Magic! Wow! Nu poți regiza acele momente. Lumină, energie, iubire. Adalia, mi-ai oferit unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea. Ne-ai binecuvântat urechile și inimile.

Îți mulțumesc că mi-ai arătat cât de curajoasă, neînfricată, profesionistă și luminoasă ești. Când am terminat de cântat împreună am rugat-o să le spună ceva celor din public, iar ea le-a transmis că îi iubește.

A fost unul dintre lucrurile care m-au inspirat cel mai mult pe scenă. Sunt norocoasă că am avut ocazia să cânt alături de ea.”, a scris artista pe Instagram.



Lasă un răspuns

Site creat de