Social & Cultura

Jurnalista Sanda Nicola își lansează la Cluj volumul „Carte de identitate”

Jurnalista Sanda Nicola își lansează la Cluj volumul „Carte de identitate”

Astăzi, 17 mai, Sanda Nicola își prezintă volumul „Carte de identitate” în fața cititorilor din Cluj-Napoca.

Întâlnirea cu autoarea are loc la ora 18:00 la Book Corner Librarium (Bulevardul Eroilor nr. 15) și va fi moderată de psihologii Ileana Fritea și Ovidiu Damian.

Sanda Nicola este primul autor român publicat la editura Storia Books, iar „Carte de identitate” a devenit bestseller la numai câteva zile după lansarea de pe 3 mai din București. Scriitorul Radu Paraschivescu spunea atunci:

E o carte așa cum nu se scrie, de obicei. De obicei, oamenii sunt concesivi cu propriul lor trecut, sunt grijulii cu imaginea lor și au ceea ce se cheamă exercițiul amneziei de conjunctură. Cartea are ritm, are respirație, are cadență și are cam toate lucrurile care dau măsura unui prozator talentat. Carte de identitate este un act de demachiere publică cu episoade care frizează, uneori, autojupuirea. Sanda Nicola spune povestea exact așa cum a fost. O spune în tonuri dure, fără să fie patetice, o spune cu sinceritate și o spune cu talent„.

Sanda Nicola este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români de televiziune, cu o experiență de peste 20 de ani, atât în studio cât și pe teren, și este un reporter care a documentat adeseori viața românilor din diaspora. Notorietatea și credibilitatea de care se bucură în comunitățile de români din vestul Europei au făcut ca volumul „Carte de identitate” să se vândă în librării din Marea Britanie și a fost disponibil la standul României de la Salonul Internațional de Carte din Torino.

În Carte de identitate, Sanda Nicola arată cum lipsa asumării propriei identități și nerecunoașterea traumelor ne împiedică să ne atingem potențialul individual, comunitar și național. Cartea este o colecție de relatări despre fricile și complexele unei tinere femei care își depășește condiția, dar nu e pregătită emoțional să facă față succesului. Aflată într-o permanentă căutare a echilibrului, ajunge la concluzia că singura modalitate prin care poate prelua controlul asupra propriei vieți este să înțeleagă trecutul familiei din care provine, să-și cunoască și să-și accepte propria identitate și să învețe să ierte.

„Sanda Nicola intră în direct cu noi. Volumul ei – Carte de Identitate, ține sufletul lipit de „ecranul” unei vieți. Sensibilă și vie, Sanda Nicola se lasă citită până-n miezul inimii sale. De la puștoaica rebelă ce-și caută sens vieții la București și maturizarea în lumea grea a reporterului de știri în direct cu momentele sale de tensiune maximă (Beirut, moartea Papei Ioan Paul al  II-lea, Londra și Brexitul ei) Sanda pare că și-a asumat la maximum  exegeza lui Nicolae Steinhardt la cuvintele Evangheliei, rămânând îndrăgostită de cuvintele: Întreabă. Cere. Bate. Îndrăznește.”  – Părintele Constantin Necula

 

SANDA NICOLA s-a născut la Deva pe 6 februarie 1978 și este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de televiziune. Timp de peste douăzeci de ani, Sanda a prezentat știri, reportaje, a moderat emisiuni de dezbatere și a fost martoră la evenimente de importanță mondială pe care le-a relatat în direct. Printre televiziunile la care a lucrat se numără Digi24, Realitatea TV, Antena 1, TVR, B1TV, PRO TV Deva, Prima TV, Aljazeera English și France 24. A urmat cursuri de Storytelling în Chicago, s-a specializat în producție de televiziune la Londra, este absolventă a BBC School și licențiată în Științe Sociale și Științe Politice la Open University, în Marea Britanie.



Lasă un răspuns

Site creat de