Transilvania Fashion Festival 2026

Persoane nevăzătoare din patru țări vor urca pe podium la Cluj și își vor asorta singure ținutele, la Transilvania Fashion Festival 2026

Persoane nevăzătoare din patru țări vor urca pe podium la Cluj și își vor asorta singure ținutele, la Transilvania Fashion Festival 2026

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 9-12 septembrie 2026. Festivalul se desfășoară, pentru prima dată în istoria sa, în trei locații și reunește pe catwalk reprezentanți din douăsprezece țări de pe trei continente.

Programul celor patru zile include prezentări de modă, spectacole, conferințe, mese rotunde și showroom-uri dedicate profesioniștilor. Printre reperele ediției se află centenarul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, prezența aniversară a Maison Gattinoni, spectacolul „Fluturii sunt liberi” și lansarea aplicației Touch’N Match.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Pro Transilvania, Asociația Produs de Cluj, European Fashion Council și Top Model Management Transilvania Fashion, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Centrului de Cultură Urbană.

Transilvania Fashion Festival se desfășoară pentru prima dată în trei locații

Distins printr-o identitate coerentă și o viziune constantă încă din 1992, Transilvania Fashion Festival este cel mai longeviv festival de modă din România și face parte dintr-un ciclu de gale dedicate prezentării, promovării și premierii excelenței în industria textilă și vestimentară, precum și amplificării vizibilității designerilor români și străini.

Ediția din 2026 marchează o premieră prin desfășurarea festivalului în trei locații, pe parcursul a patru zile. Cinema Teatru „Florin Piersic” găzduiește seara de deschidere, Cafe Mărgelatu devine gazda showroom-urilor dedicate profesioniștilor din domeniu, iar Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” rămâne epicentrul prezentărilor de modă.

Pe catwalk vor fi reprezentate douăsprezece țări de pe trei continente: România, Italia, China, Maroc, Serbia, Republica Moldova, Germania, Olanda, Kazahstan, Ungaria, Polonia și Bulgaria.

Cinci repere definesc ediția 2026: celebrarea centenarului Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, prezența aniversară a casei de modă Maison Gattinoni, spectacolul „Fluturii sunt liberi”, în care rolul principal este interpretat de un actor nevăzător, lansarea aplicației Touch’N Match, dezvoltată de Scripor Alphabet, și organizarea showroom-urilor pentru promovarea colecțiilor și creațiilor prezentate în cadrul festivalului.

Centenarul UAD marchează 33 de ani de colaborare cu Transilvania Fashion

Centenarul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca ocupă un loc central în programul ediției din acest an. Dr. Matei Miko, Președinte și Producător al Festivalului Internațional Transilvania Fashion, a evocat cei 33 de ani de colaborare cu instituția:

„Centenarul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca este mai mult decât celebrarea unei aniversări. Este omagiul adus unui secol de creație, de libertate artistică, de talent și de generații care au construit prestigiul unei mari școli de artă.

Din această istorie, avem onoarea de a face parte și noi.

De 33 de ani, Transilvania Fashion este alături de UAD, într-un parteneriat născut din încredere, continuitate și din convingerea că talentul tinerilor creatori trebuie descoperit, susținut și adus în fața publicului.

Prin Gala UAD și programele de promovare estivală, am văzut generații de studenți devenind creatori, artiști și profesioniști. Am văzut idei născute în atelier și am dus pe podiumuri, în România și peste hotare, spiritul și forța creativă a școlii clujene.

Astăzi celebrăm 100 de ani de UAD și 33 de ani de prietenie și parteneriat.

Privim cu respect spre istoria pe care am construit-o împreună și cu încredere spre generațiile care vor scrie capitolele următorului secol.

La mulți ani, UAD! La mulți ani unei extraordinare comunități de creatori!”

„Fluturii sunt liberi” deschide festivalul la Cinema Teatru „Florin Piersic”

Miercuri, 9 septembrie, de la ora 20:00, Cinema Teatru „Florin Piersic” găzduiește o reprezentație specială a piesei „Fluturii sunt liberi”, de Leonard Gershe. Valentin Andrieș, actor nevăzător, îl interpretează pe Don Baker, un tânăr fără vedere care pleacă de lângă mama sa protectoare pentru a demonstra că poate trăi singur.

În această montare, alfabetul tactil al culorilor inventat de clujeanul Tudor Paul Scripor are un rol practic. Personajul identifică prin atingere culorile hainelor și își asortează singur ținutele, iar autonomia despre care vorbește textul lui Gershe capătă astfel o formă concretă pe scenă.

Spectacolul face parte din proiectul internațional „Touch’N Match”, dedicat implementării Alfabetului Scripor, dezvoltat de inventatorul clujean Tudor Paul Scripor, care le permite persoanelor nevăzătoare să descifreze culorile produselor vestimentare. Biletele pentru piesa de teatru sunt disponibile pe iaBilet.

Touch’N Match aduce pe podium persoane nevăzătoare din România, Austria, Polonia și Egipt

Joi, 10 septembrie, pe scena Transilvania Fashion Festival va fi lansată Touch’N Match, aplicația dezvoltată de Scripor Alphabet, organizația lui Tudor Paul Scripor.

Aplicația pornește de la o etichetă tactilă și deschide pe telefon pașaportul digital al piesei vestimentare, cu informații despre culoare, mărime, compoziție, îngrijire și proveniență. Garderoba digitală asociată sugerează combinații între hainele pe care utilizatorul le deține deja. Echipa de proiect rezumă traseul în patru cuvinte: Touch, Tap, Know, Match.

Lansarea are loc în cadrul unui proiect european coordonat de Polylogos, alături de Scripor Alphabet, asociațiile Romanian Fashion Council, Chance Foundation (Polonia) și Hilfsgemeinschaft der Blinden und Sehschwachen Österreichs (Austria), consultant extern fiind The Blind Eye Association (Egipt).

Principiul care ghidează colaborarea este „Nothing about us, without us”, iar persoanele nevăzătoare participă la proiect ca testeri, evaluatori și parteneri de decizie.

În seara de 10 septembrie, pentru prima dată în istorie, persoane nevăzătoare din România, Austria, Polonia și Egipt urcă pe podium și, printr-o simplă atingere a etichetei, își asortează independent ținutele.

În serile de 10, 11 și 12 septembrie, Petra Pintelei și Valentin Andrieș (România), Sofia Reyna și Daniele Marano (Austria) și Wiktoria Gaj (Polonia), toți nevăzători, vor fi modele ale designerilor consacrați și vor susține momente muzicale sensibile.

Studenți, masteranzi și absolvenți din mai multe țări urcă pe catwalk pe 10 septembrie

Ziua de joi, 10 septembrie, este dedicată învățământului academic, într-un an în care Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca împlinește 100 de ani de existență și 33 de ani de colaborare cu Transilvania Fashion Festival.

Pe catwalk vor fi prezentate colecțiile studenților, masteranzilor și absolvenților de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Facultatea Tehnică „Mihajlo Pupin” din Novi Sad (Serbia), Academia Zhejiang (China), Universitatea Tehnică a Moldovei (Republica Moldova), Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte din Oradea, Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea Tehnică din Sofia (Bulgaria).

Alături de aceștia vor participa Anna Wesolowska, mentor al asociațiilor de nevăzători, care va reprezenta Polonia, și Dana Nenescu, designer în cadrul proiectului „Croitorie adaptivă”.

Designerii români și internaționali intră pe podium în seara de 11 septembrie

Vineri, 11 septembrie, seara aparține designerilor români și internaționali: Evelin Fink (Ungaria), Ioana Datcu, Aidarkhan Kaliev (Kazakhstan), Ioana Iosif, Legendary by Alex Moldovan, Raluca Botez – Larubo, Alex Moldovan, Gabriel Hutera cu colecția Art&Design Days, Roxana Ciobanu, Iulia Drimbea, Carmichael Byfield (Olanda) și Lennard & Moritz (Germania).

Maison Gattinoni își sărbătorește cei 80 de ani de activitate la Cluj-Napoca

Ultima zi a festivalului, sâmbătă, 12 septembrie, aduce pe catwalk Maison Gattinoni. Casa de modă își sărbătorește la Cluj-Napoca cei 80 de ani de activitate, într-o prezență aniversară care încheie programul de prezentări.

În aceeași seară urcă pe podium Tudor Halațiu, Raluca Soare, Kinga Varga, Cornel Crișan în colaborare cu Irina Silaghi, Balazs Mayer (Ungaria), Christian Buză, Marco Marcu (Germania), Carmichael Byfield (Olanda) și Imane Belmkaddem (Maroc), alături de colecția de costume populare a Ansamblului Folcloric „Cununa Apusenilor”.

Tot sâmbătă va avea loc ceremonia de decernare a Trofeului „Moda Cum Laude”, acordat de-a lungul timpului, ca semn de recunoaștere, personalităților marcante din industria modei pentru contribuția lor esențială la dezvoltarea fenomenului prin viziune, creativitate și activitate.

Conferințele Transilvania Fashion reunesc moda, educația și tehnologia

În ultimii ani, Transilvania Fashion Festival și-a extins formatul prin dezvoltarea unui modul educațional și profesional, Conferințele Transilvania Fashion, organizate în paralel cu festivalul la Cluj-Napoca.

Acestea reunesc universități de profil, designeri, organizații internaționale și lideri ai industriei, prin paneluri academice, conferințe și workshop-uri dedicate colaborării internaționale, inovației și dezvoltării industriei modei.

Joi, 10 septembrie, de la ora 11:00, are loc masa rotundă „Touch’N Match”, la care participă designeri, specialiști în tehnologie și accesibilitate și persoane nevăzătoare din România, Austria, Polonia și Egipt.

Vineri, 11 septembrie, de la ora 11:00, are loc masa rotundă „Silk Road – Education, History and Fashion”. Specialiști ai industriei textile și reprezentanți ai asociațiilor, federațiilor, universităților și instituțiilor de profil din Bulgaria, China, Germania, Italia, Kazahstan, Maroc, Polonia, România, Serbia și Ungaria vor analiza prezentul și viitorul industriei europene a modei.

Showroom-uri pentru profesioniști, pe 11 și 12 septembrie la Cafe Mărgelatu

Vineri și sâmbătă, 11 și 12 septembrie, în intervalul 10:00-13:00, Cafe Mărgelatu găzduiește showroom-uri dedicate profesioniștilor din domeniu.

Acestea oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi o selecție a colecțiilor și creațiilor prezentate în cadrul festivalului, de a interacționa direct cu reprezentanții brandurilor și designerilor participanți și de a identifica oportunități de colaborare comercială.

Și în acest an, amfitrioana Festivalului Transilvania Fashion este artista Anca Țurcașiu. Accesul la prezentările de modă din Parcul Central este liber, în limita locurilor disponibile.

Transilvania Fashion Festival 2026

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *