IT

Lideri ai marilor companii din România își dau întâlnire la Cluj

Putere prin Oameni
  • Peste 150 de manageri și specialiști de top din mediul business sunt așteptați
    în 25 octombrie la a XII-a ediție a conferinței Putere prin Oameni
  • Evenimentul organizat de CDM îi are printre invitații speciali pe liderii Groupe Renault, Telekom, Genpact și NTT Data

Lideri de companii de prim rang ale economiei românești își dau întâlnire cu manageri și specialiști de top din mediul business în 25 octombrie, la Cluj-Napoca, pentru a prezenta bune practici și principii de lucru care permit construirea succesului în cadrul unor  ”organizații apreciative” – tema centrală din acest an a forumului de management.

Yves Caracatzanis, Managing Director Groupe Renault Romania, Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania, Shibu Nambiar, SVP & COO Genpact Europa, America Latină și Africa, Daniel Metz, CEO NTT DATA România și Shelly Hossain, director, Global Learning, UK, sunt invitații speciali din acest an ai conferinței „Putere prin Oameni”, unul dintre cele mai importante forumuri de management din România, organizat anual de Fundația Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM).

Forumul de management este un spațiu unde cei care cred în obținerea de Putere prin Oameni prin conectarea minților lor creative se implică și învață împreună, cu sprijinul generos al unor lideri de succes din România și din alte părți ale lumii. Fiecare dintre noi are puterea de a contribui la crearea unei lumi mai bune, iar în cadrul organizațiilor noastre putem amplifica rezultatele pozitive dacă gândim, muncim și ne bucurăm în echipă. Acesta este principiul pe baza căruia am creat conferința Putere prin Oameni și suntem mândri că am ajuns la cea de-a XII-a ediție”, a declarat Florin-Ioan Petean, directorul executiv al CDM.

Evenimentul din acest an se concentrează în jurul a trei subiecte majore: Care sunt condițiile pentru succesul bazat pe un climat de apreciere, cum le putem crea și apoi menține? Ce elemente ale acestei filosofii avem deja dezvoltate în companiile noastre? Cum să producem simultan valoare în viețile noastre, pentru clienți, parteneri și comunitate?

Conferința va fi deschisă de Florin-Ioan Petean, care va evidenția rolul vital al aprecierii pozititive în procesele de conducere. Yves Caracatzanis, Managing Director Groupe Renault Romania, va vorbi despre importanța construirii încrederii într-o companie și practica Groupe Renault în conducerea schimbării.  La rândul său, Shibu Nambiar, SVP & COO Genpact Europa, America Latină și Africa, va vorbi despre cât este de important să fim la curent cu noile tendințe din mediul de business, iar Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania, ne va introduce în lumea unui lider curios, o lume care progresează având la bază această natură instinctivă. Daniel Metz, CEO NTT DATA România, vine cu o întrebare în mintea majorității liderilor din IT: Ce ne facem cu generația Millenials?, în timp ce Shelly Hossain, director, Global Learning, UK, va explica beneficiile dezvoltării individuale pentru companii.

Aproximativ 150 de manageri și specialiști din companii românești și multinaționale ce operează în România sunt așteptați la conferința ce va avea loc în 25 octombrie, la hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca. Înscrierile se realizează pe site-ul www.putereprinoameni.ro.  Banca Transilvania este sponsor al evenimentului.

Printre invitații din anii trecuți se numără Omer Tetik, CEO Banca Transilvania; Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom; Dominic Bruynseels, CEO Banca Comercială Română; Massimo Paronitti, General Manager, DeLonghi Romania; Costin Borc, CEO Lafarge,  Steve Tarpey, CEO Human Dimensions, UK; Francois Coste, CEO Groupama Romania.

Începând din 1994, CDM concepe și susține programe de training special croite pentru organizații, cursuri deschise și consultanță – servicii realizate în România, alte țări din Europa și chiar Asia.



Lasă un răspuns

Site creat de