Din Zona

Lucrări de asfaltare pe drumul județean Petreștii de Jos – Lita (FOTO)

asfaltare lita 2

În cadrul programului de lucrări care vizează modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere a județului, Consiliul Județean Cluj anunţă demararea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean DJ 107L Petreştii de Jos – Lita. Lucrările vizează un tronson în lungime de 16,05 kilometri, de la kilometrul 14+900 până la kilometrul 30+950.

După o serie de lucrări pregătitoare necesare în vederea asigurării unui front de lucru consistent, în aceste zile se află în plină desfăşurare lucrările de aşternere a primului strat de asfalt, cel de binder, până în acest moment fiind asfaltat, pe o bandă de circulaţie, un sector în lungime de aproximativ 1,5 kilometri.

Alături de aceste lucrări de asfaltare în două straturi, modernizarea drumului județean Petreștii de Jos – Lita, proiect de mare anvergură finanțat din creditul de 50 de milioane de euro contractat de Consiliul Județean, mai are în vedere construirea a două poduri noi, reabilitarea unuia deja existent, precum şi realizarea de şanţuri şi acostamente.



Lasă un răspuns

Site creat de