Social & Cultura

Mai mult de 1 din 4 angajatori români raportează intenții de angajare

LOCURI DE MUNCĂ în Cluj-Napoca

Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă indică planuri optimiste în toate regiunile țării și în nouă din 10 sectoare de activitate

  Mai mult de 1 din 4 angajatori români preconizează creșteri ale numărului total de angajați în al doilea trimestru din 2016, conform celei mai recente ediții a Studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă. 26% dintre angajatori anunță intenții de sporire a numărului total de angajați, 7% anticipează scăderi și 66% nu prevăd schimbări în dimensiunea forței de muncă, ceea ce rezultă într-o Previziune Netă de Angajare de +10%, relativ stabilă atât comparativ cu trimestrul I/2016, cât și cu trimestrul II/2015.

”Chiar și după eliminarea variațiilor sezoniere care din 2013 încoace impulsionează optimismul angajatorilor referitor la lunile aprilie – iunie, ne rămâne imaginea pozitivă a 23 de trimestre consecutive de intenții pozitive privind angajările, din care ultimele 5 trimestre de Previziuni Nete de Angajare relativ stabile, din două cifre. Tendința spre o continuare a creșterii numărului de locuri de muncă nu este ireversibilă, dar deocamdată efectele optimismului persistent al angajatorilor se fac simțite, atât prin înmulțirea oportunităților pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, cât și prin intensificarea competiției pentru talentele disponibile,” spune Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

Previziunile sunt pozitive pe tot cuprinsul țării, angajatorii din regiunile București și Ilfov, Centru și Sud-Vest fiind cei mai optimiști, așa cum arată Previziunile Nete de Angajare din aceste regiuni, de +16%. În regiunea București și Ilfov angajatorii raportează de altfel perspectivele cele mai robuste din ultimii aproape cinci ani, mai precis din trim. III/2011, iar Previziunea Netă de Angajare se îmbunătățește cu 7 puncte procentuale atât comparativ cu trim. I al acestui an, cât și cu trim. II/2015. Îmbunătățiri semnificative se raportează și în regiunea Sud-Vest, unde Previziunea Netă de Angajare se consolidează la nivele ce nu au mai fost întâlnite în ultimii 8 ani, din trim. II/2008, înainte de criză. Doar 2% dintre angajatorii din regiune au intenția de a-și reduce numărul de angajați, procentul cel mai scăzut din întreaga țară. Angajatorii din regiunea Nord-Vest continuă la rândul lor să raporteze perspective optimiste, după cum indică Previziunea Netă de Angajare de +14%, în timp ce angajatorii din regiunea Nord-Est sunt, pentru al doilea trimestru consecutiv, cei mai pesimiști. Previziunea Netă de Angajare de +4% raportată în regiune este cu 3 puncte procentuale mai puternică decât în trim. I/2016, dar scade considerabil, cu 27 de puncte procentuale, față de trimestrul II/2015.

În nouă din cele 10 sectoare de activitate cuprinse în studiu, angajatorii se așteaptă la creșteri ale nivelului de personal în intervalul aprilie – iunie 2016. 41% dintre angajatorii din Industrie prelucrătoare au exprimat intenții de angajare în trimestrul II, ponderea fiind cea mai ridicată din toate sectoarele cu excepția celui de Construcții, iar Previziunea Netă de Angajare în Industrie prelucrătoare se îmbunătățește cu 5, respectiv 4 puncte procentuale față de trimestrele I/2016 și II/2015, atingând +26%, cel mai optimist nivel raportat din trim. IV/2012 până în prezent. Angajatorii din Comerț cu ridicata și cu amănuntul își mențin optimismul în privința angajărilor, exprimând o Previziune respectabilă de +18%, care slăbește totuși cu 5, respectiv 3 puncte procentuale comparativ cu trimestrul I și cu trimestrul II/2015. Singurul sector în care angajatorii anunță intenții de reducere a numărului de angajați rămâne Energie electrică, apă, gaze, unde Previziunea Netă de Angajare (în prezent -6%) a avut valori pozitive o singură dată în ultimii aproape trei ani.

Perspectivele de angajare continuă să fie pozitive indiferent de dimensiunea organizației, dar angajatorii din companiile mari, cu peste 250 de angajați, sunt din nou cei mai optimiști, raportând o Previziune Netă de Angajare de +22%. Angajatorii din micro-organizații, cu până la 10 angajați și cei din organizații mijlocii, cu până la 249 angajai, sunt cei mai prudenți, enunțând o Previziune de +4%.

Un suflu de optimism mai puternic, mai ales în regiuni precum cea de Sud-Vest, unde în trecut s-au raportat unele din cele mai slabe Previziuni, dar și București și Ilfov, unde-și au sediul o bună parte din companiile active în România, este o evoluție auspicioasă, care dă celor aflați în căutarea unui loc de muncă motive să spere la mai multe oportunități de a găsi jobul care li se potrivește,” a adăugat Valentin Petrof.

# # #

Despre studiu:

Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă este cel mai longeviv și  cuprinzător studiu din lume privind activitatea de angajare. ManpowerGroup administrează acest studiu predictiv încă din 1962, iar în prezent în cercetare sunt incluși peste 58.000 de angajatori din 42 de țări și teritorii, cărora le sunt măsurate trimestrial intenţiile de a-și creşte sau de a-și diminua numărul total de angajați pe parcursul trimestrului următor. Studiul este un barometru al tendințelor și activităților de pe piața forței de muncă, fiind utilizat de Banca Națională a Angliei în redactarea rapoartelor sale privitor la inflație și ca sursă a raportului lunar privitor la perspectivele economice și sociale în Uniunea Europeană Monthly Monitor, redactat de Comisia Europeană. Datele studiului independent al ManpowerGroup sunt utilizate în egală măsură de analiști financiari și economici din întreaga lume în evaluarea situației piețelor de forță de muncă.

Pentru România, cercetarea de teren s-a derulat în intervalul 13 – 26 ianuarie 2016 pe un eșantion reprezentativ de 627 de angajatori. Rezultatele obţinute au o marjă de eroare de +/-3,9%.

Despre ManpowerGroup:

Despre ManpowerGroup România

ManpowerGroup România este unul din liderii în domeniul soluţiilor inovatoare ce privesc forţa de muncă, creând şi oferind clienţilor săi soluţii care să-i ajute să fie câştigători în lumea contemporană a muncii. Compania este specializată în: recrutare permanentă şi pe bază de contract, evaluare şi selecţie, muncă temporară, payroll, gestiune şi administrare de contracte, externalizare şi consultanţă în domeniul resurselor umane. Manpower Professional, brand al ManpowerGroup, oferă o gamă largă de servicii de recrutare, munca temporară, selecţie, externalizare şi consultanţă la nivel de middle & top management și specialiști. Resursele deținute, clienții internaționali şi reputaţia dobândită atrag candidaţi talentaţi, cu un nivel de educaţie ridicat, şi profesionişti cu o experienţă vastă în domeniul în care activează. În România, ManpowerGroup este prezent din 2003, având 13 agenţii active în: Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Piteşti şi Sibiu.

Despre ManpowerGroup

ManpowerGroup™ (NYSE: MAN) este expertul global privind forța de muncă, creând soluții inovatoare în domeniu de aproape 70 de ani. În calitate de experți în forța de muncă, în fiecare zi conectăm la piața muncii peste 600,000 de persoane cu diverse abilități, într-o varietate de domenii și industrii. Familia brandurilor ManpowerGroup – Manpower®, Experis™, Right Management® și ManpowerGroup™ Solutions –  ajută peste 400,000 de clienți din 80 de țări și teritorii să identifice, atragă, dezvolte și gestioneze talentele de care au nevoie, oferindu-le soluții cuprinzătoare și integrate. În 2016, ManpowerGroup a fost recunoscută drept una dintre companiile cu cele mai înalte standarde etice la nivel global pentru al șaselea an consecutiv, și desemnată de revista Fortune drept una din Cele Mai Admirate Companii, consacrându-i poziţia de cel mai de încredere și apreciat brand din domeniul în care activează. Vizitați www.manpowergroup.com pentru a afla mai multe despre noi.

 Rezultatele tuturor celor 42 de țări pot fi vizualizate interactiv pe noua platforma globală de la adresa: www.manpowergroup.com/meos.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de