Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui luni, 16 octombrie, cu începere de la ora 15.00, la sediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA – str. Teodor Mihali nr. 58-60), o serie de manifestări dedicate Zilelor Minorității Germane la Cluj.
Programul zilei de luni va fi deschis de prelegerea cu tema „Germanii din România și istoria lor între flux și reflux”, susținută, în limba română, de prof. univ. dr. Rudolf Gräf, prorectorul Universității Babeș-Bolyai pentru linia de studii în limba germană, relația cu universitățile de limbă germană, resurse umane și doctorate.
Tot luni, 16 octombrie 2017, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor va avea loc vernisajul expoziției cu tema „Minoritatea germană din România – trecut și prezent în Europa unită”, expoziție care va fi deschisă de dr. Paul-Jurgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România.
La deschiderea oficială a Zilelor Minorității Germane la Cluj vor lua cuvântul acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Hans Erich Tischler – consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, dr. Paul-Jurgen Porr – președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, conf. dr. Răzvan Mustață – decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB, Radu Nerbert, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Cluj, conf. dr. Wilfried Schreiber, vicepreședintele Forumului Democrat al Germanilor din Cluj.