Măsuri de austeritate de la 1 ianuarie 2025: Cresc impozite, taxe noi, pensiile și salariile bugetarilor vor fi înghețate
Proiectul ordonanţei „trenuleț”, făcut public duminică de Ministerul Finanţelor, propune mai multe seturi de măsuri care afectează salariaţii, pensionarii, modul de funcţionare a instituţiilor publice şi diverse categorii socio-profesionale.
Proiectul mai propune prorogarea aplicării unor acte normative, creşterea cu două procente a impozitelor de dividende şi eliminarea facilităţilor fiscale pentru domeniul IT.
Actul normativ urmează să fie aprobat luni, în Guvern, care se reuneşte în şedinţă de la ora 13:00.
Guvernul se așteaptă ca ordonanța care vizează reducerea cheltuielilor să aibă un impact bugetar de 133,37 miliarde de lei calculat pentru anul 2025, arată nota de fundamentare a proiectului.
Astfel, veniturile bugetare se vor majora cu 7,11 miliarde lei anul viitor, cu 8,75 miliarde lei în 2026, 9,41 miliarde lei în 2027 şi cu 9,95 miliarde lei în 2028, iar cheltuielile bugetare se vor reduce cu 126,26 miliarde lei în 2025. Cel puțin așa arată estimările Guvernului.
Lista completă a măsurilor o poţi citi pe stirileprotv.ro.