Din Oras

Medicul Mihai Lucan, dar şi fiul său, vor fi cercetaţi sub control judiciar. Tribunalul a respins cererea de arestare

Mihai Lucan

Medicul Mihai Lucan, fiul său, Valerian Lucan, şi directorul administrativ în cadrul Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, vor fi cercetaţi sub control judiciar.

Tribunalul Bucureşti a respins, în această dimineaţă, cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor trei.

Aceştia au fost duşi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, în dosarul în care există suspiciuni că ar fi folosit bunurile Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca în favoarea unei firme private.

În urma analizei probatoriului procurorilor, judecătorii de la Tribunalul Capitalei au dispus, în această dimineaţă, cercetarea lor sub control judiciar.

Decizia este executorie, dar poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Ieri, medicul Mihai Lucan şi fiul acestuia au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.


Vă reamintim că procurorii DIICOT  au făcut cinci percheziţii la Cluj-Napoca, una fiind la o clinică medicală privată, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Printre persoanele vizate, se afla şi profesorul Mihai Lucan, acesta fiind acuzat de delapidarea Institutului de Transplant din Cluj, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare fiind achitate tot de institut, relatează News.ro.


Percheziţii la Cluj-Napoca. Medicul Mihai Lucan este suspect într-un dosar de delapidare



Lasă un răspuns

Site creat de