IT, Important

Mind Generation dă startul înscrierilor pentru Școala de Vară de Matematică și Informatică pentru copii

Mind Generation dă startul înscrierilor pentru Școala de Vară de Matematică și Informatică pentru copii

Centrul Mind Generation dă startul înscrierilor pentru Școala de Vară de Matematică și Informatică pentru copii.

Mind Generation este un centru de matematică şi informatică deschis anul trecut în Cluj care până acum a reuşit să strângă în jurul său peste 500 de copii, foşti sau actuali elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani.

Cu cele două componente – matematică şi informatică – cursurile acoperă o plajă largă de nevoi ale copiilor, începând din clasele mici şi până la liceu.

Într-o atmosferă prietenoasă şi plăcută, cu atenţie pentru fiecare copil, cu focus pe calitate, şedinţele de matematică se desfăşoară atât în grup cât şi individual, şi adresează nevoilor de bază: înţelegerea noţiunilor principale, exersarea lor, mergând apoi spre aprofundare şi performanţă, astfel încât copiii să fie bine pregătiţi pentru toate etapele şi examenele pe care le au în faţă, fără să aibă lacune şi dificultăţi.

În ceea ce priveşte cursurile de informatică, acestea sunt un adevărat deliciu pentru copii. Începând din clasa a II-a învaţă programare şi algoritmi sub formă de joacă, construiesc propriile animaţii şi jocuri, desene geometrice, spectaculoase şi pline de fantezie.

Marile avantaje ale cursurilor de informatică sunt:

  • în primul rând deschid o uşă spre o lume fascinantă şi le fac cunoştinţă copiilor cu programarea de mici, pentru a putea ulterior alege un drum sau altul spre liceu sau spre facultate;
  • in al doilea rând, sunt abordate şi înţelese într-un mod natural şi plăcut foarte multe noţiuni din matematică: sistemul de axe de coordonate, distanţe, unghiuri, poligoane, simetrii, numele negative, pozitive, fracţii zecimale, împărţire cu rest, divizibilitate şi multe altele, toate acestea fiindu-le de mare ajutor mai departe la matematică.

mind generation

În timpul vacanţei de vară, în cadrul Şcolii de Vară de Matematică şi Informatică – oferta de tabere şi cursuri este foarte diversă. Deocamdată totul este planificat online, dar în cazul în care va fi posibil, vor fi organizate şi tabere urbane la locaţia centrului de matematică şi informatică, situat pe Calea Mănăştur, nr.31.

Peste vară vor fi organizate următoarele tabere şi cursuri online:

Tabere de programare Scratch pentru copii între 8 şi 13 ani

Taberele de Scratch sunt gândite pe mai multe nivele: de la începători, progresiv până la avansaţi. Copiii învaţă prin joc, într-un mod foarte plăcut şi natural, de la ABC-ul programării, până la noţiuni complexe de genul blocuri şi liste.

Tabăra de programare Incepători (Scratch) „Muzica şi mişcare” (8-12 ani)

Copiii invăţa ce înseamnă un program informatic, din ce este compus. Acestia sunt familiarizati cu instrucţiunile, înţeleg ce importantă este ordinea lor şi ce înseamnă un eveniment care intervine într-un program şi cum este gestionat.

Totul împachetat în dans, muzica şi mişcare, cu personaje haioase şi împrejurări incitante!

Perioadele sunt:

  •  15 – 19 iunie, zilnic 12:00 – 14:00,
  • 22 – 26 iunie, zilnic 10:00 – 12:00,
  • 29 iunie – 3 iulie, zilnic 10:00 – 12:00

Intermediari I – Tabăra de programare „Dezvoltare de jocuri” (8-12 ani)

Nivelul Intermediarilor începe printr-o temă foarte atractivă şi dragă copiilor: acestia invata să faca propriile jocuri.

Învaţă ce înseamnă variabile, cum se iniţializează, cum li se schimbă valoarea şi cum pot fi folosite. Personajele vor interacţiona între ele folosind gestionarea evenimentelor învăţată în tabăra anterioară, iar copiii vor fi încântaţi de rezultatele muncii lor.

Perioadele sunt:

  • 22 – 26 iunie, zilnic 12:00 – 14:00
  • 29 iunie – 3 iulie,zilnic 12:00 – 14:00
  • 6 – 10 iulie, zilnic 12:00 – 14:00

Intermediari II – Tabăra de programare „Desene geometrice magice” (9-12 ani)

Taberele continuă cu o temă absolut adorată de copii: se fac programe care realizează desene geometrice, schimbând culori, dimensiuni, poziţii, astfel încât rezultă desene deosebite: jocuri de cercuri, spirale, flori geometrice şi multe altele.

De asemenea, sunt recapitulate sau învăţate noţiuni de geometrie şi trigonometrie, pentru că, informatică fără matematica nu se poate.

Perioade:

  •  6 – 10 iulie, zilnic 12:00 – 14:00
  • 13 – 17 iulie, zilnic 10:00 – 12:00
  •  20 – 24 iulie, zilnic 10:00 – 12:00
  •  27 – 31 iulie: zilnic 10:00 – 12:00

Intermediari III – Tabăra de programare „Mari descoperiri ştiinţifice” (9-12 ani)

Ultimul nivel de intermediari reuneşte şi foloseşte tot ce s-a învăţat până acum. Copiii vor realiza proiecte pe teme de mari descoperiri ştiinţifice.

Povestea descoperirii gravitaţiei, a electricităţii, a numărului „pi” şi multe altele vor fi „puse în scenă”.

Perioadele sunt:

  •  13 – 17 iulie, zilnic 12:00 – 14:00
  • 20 – 24 iulie, zilnic 12:00 – 14:00
  •  27 – 31 iulie, zilnic 12:00 – 14:00

Avansaţi – 11 – 13 ani

  •  20 – 24 iulie: Tabăra de programare Avansaţi I – „Blocuri şi liste”

În cadrul acestei tabere copiii fac primii paşi pentru înţelegerea noţiunilor mai avansate: bloc (procedură), noţiunea de parametri şi transmiterea lor, precum şi noţiunea de liste, care este primul pas pentru înţelegerea şi utilizarea bazelor de date.

Bineînţeles, se fac proiecte care folosesc celor învăţate anterior – de exemplu, este realizat un bloc care desenează un triunghi, după care este folosit acel bloc pentru trasarea de triunghiuri simetrice faţă de axele de coordonate.

  •  27 – 31 iulie: Tabăra de programare Avansaţi II – „Algoritmii avansaţilor”, zilnic 16:00 – 18:00

Taberele continuă cu algoritmii avansaţilor, unde se ajunge la un alt nivel de înţelegere.

Sunt implementaţi algorimi matematici, dar nu numai, şi se fac paşi importanţi pentru gandierea abstractă atât de necesară în programare.

  •  3 aug – 7 aug: Tabăra de programare Hackathon “Cei mai buni programatori în Scratch”, zilnic 12:00 – 14:00

Ultima tabără este organizată sub formă de competiţii de proiecte, pe teme diverse.

Vor trebui respectate regulile de scriere a programelor, best practice-urile învăţate până acum şi se va “juriza” şi discuta felul în care a fost realizat programul, precum şi creativitatea şi aspectul.

La final, cele mai bune proiecte vor fi premiate.

Înscrieri aici:  https://docs.google.com/forms/d/1GJYiMKpb68idu1iszmK9fonjw0XK5c-sQFuCkVbCBdE

sau pe site: https://www.mindgeneration.ro/cursuri/vacante/

cursuri mind generation

Tabere de Mobile Programming (sunt potrivite copiilor între 12 şi 14 ani)

Taberele de Mobile Programming sunt gândite pe mai multe nivele, de la începători, progresiv până la avansaţi.

Ceea ce aduce în plus platforma Mobile Application Inventor pe care se lucreaza, este introducerea şi familiarizarea cu programarea orientată obiect, care este cea mai avansată metodă de programare şi este folosită în multe limbaje de nivel înalt.

Vor rezulta aplicaţii mobile, care vor fi testate pe propriile device-uri de către copii, de cele mai diverse tipuri: de la desene, jocuri, până la aplicaţii avansate.

  1. Tabere Începători – cunoştinţe de bază – „Realizarea primului nostru joc pe mobile”

Copiii fac primii paşi în programarea orientată obiect şi realizăm primele jocuri, simpatice şi pline de dinamism, care sunt transferate printr-un conector pe propriul telefon mobil.

Perioade:

  •  15 – 19 iunie, zilnic 17:00 – 19:00
  • 29 iunie – 3 iulie, zilnic 16:00 – 18:00
  1. Tabere Intermediari – „Primul meu magazin virtual pe mobile”

Se învaţă gestionarea listelor, a bazelor de date “minuscule” stocate pe telefonul mobil şi este proiectată interfaţa şi funcţionalităţile unui magazin virtual.

Imaginaţia copiilor este fără limite, aşa că vor fi realizate cele mai diverse magazine virtuale: de la pet shop, adopţii de animăluţe, până la magazine de calculatoare.

Perioade:

  • 22 – 26 iunie, zilnic 16:00 – 18:00
  • 6 – 10 iulie, zilnic 16:00 – 18:00
  1. Tabere Avansaţi
  • 3 – 7 aug: Tabăra Mobile Programming – „Cloud Database & GPS location sensor” – zilnic 16:00 – 18:00

Teme deosebit de atractive şi ancorate în realitate. Cloud Database? Da, putem înţelege şi folosi de la această vârstă. GPS location sensors? Cum ar fi să facem noi o aplicaţie care să ne conducă la o locaţie dată? Da, toate acestea sunt posibile în tabăra avansaţilor.

  • 10 – 14 aug: Tabăra Hackathon Mobile Programming “Cei mai buni programatori Mobile App Inventor”

Ultima tabără este sub formă de competiţii de proiecte, pe teme diverse, tot ce s-a învăţat până acum. Vor trebui respectate regulile de scriere a programelor, best practice-urile învăţate până acum şi se va “juriza” şi discuta felul în care a fost realizat programul, dar şi creativitatea şi designul interfeţei.

Cele mai bune proiecte vor fi premiate în final.

Înscrieri aici:  https://docs.google.com/forms/d/1viYgvVQBKksrlJYecrtpn2lNvhpcC11L2cD-P1X2k6Y

sau  pe site: https://www.mindgeneration.ro/cursuri/vacante/

programare copii cluj

Preţurile pentru taberele de programare Scratch şi Mobile sunt: 250 lei / o tabără

  • Înscrieri pentru 2 tabere: 400 lei;
  • Înscrieri 3 tabere: 600 lei. Se pot achita în două sau trei rate.
  • Înscrieri fraţi, surori: 10% reducere.
  • Înscrieri grup (doi sau mai mulţi copii): 10% reducere.

Curs Programare în C++

  • Curs pentru Începători: este dedicat elevilor care trec în clasa a 8-a, a 9-a sau a 10-a şi nu au făcut deloc înainte programare în C++
  • Curs pentru Intermediari: este dedicat elevilor care au terminat clasa a 9-a sau a 10-a, profil informatică sau ştiinţe

Cursul va fi săptămânal, câte o şedinţă de 2h pe săptămână, 8 săptămâni, indiferent de nivel.

Perioada: iulie – august

Preţ: 420 lei, se poate achita în două raţe

Curs Web Design

Este un curs dedicat elevilor de la clasa a 7-a în sus, interesaţi de modalităţi de construire a site-urilor şi paginilor web şi nu necesită nici un fel de cunoştinţe anterioare.

În finalul cursului fiecare participant va avea propriul site dezvoltat de el însuşi şi va stăpâni noţiunile de bază pentru realizarea paginilor web.

Perioada: iulie – august, câte 2h / săptămână, 8 săptămâni

Preţ: 420 lei, se poate achita în 2 rate

Curs Unity

Dezvoltare de jocuri în Unity: se adresează adolescenţilor de 15-18 ani (liceeni) şi se va învăţa crearea unui joc de la A la Z, pe platforma Unity, pentru device-uri mobile.

Perioade:

  • 20 iulie – 31 iulie, zilnic 12:00 – 14:00
  • 3 august – 14 august, zilnic 12:00 – 14:00

Preţ: 490 lei, 10 şedinţe, se poate achita în 2 rate

Curs JavaScript – grafica folosind librăria creativă P5

Cursul este îndreptat către începătorii în lumea programării pe computer (clasa a 9-a+, cu excepţii) şi nu necesită cunoştinţe anterioare.

Cursul se va focusa pe fundamentele programării pe calculator (variabile, condiţii, iteraţii, funcţii şi algoritmi) folosind limbajul Javascript, mai exact librăria creativă P5 care se orientează către redări vizuale pe ecrane – de la  calculatoare la tablete şi smartphone-uri.

Cursul va ajuta la o mai bună înţelegere a lumii grafice în programare într-un mod inovativ, foarte atractiv şi plin de creativitate.

Perioada: iulie – august, câte 2h / săptămână, 8 săptămâni

Preţ: 420 lei, se poate achita în 2 rate

Înscrieri pentru cursutile de C++, JavaScript, Web Design si Unity:

https://docs.google.com/forms/d/1iq-6CaHkVVENnEzxx04gwZKqzT0acc9nePlI8hDc59Y

sau  pe site: https://www.mindgeneration.ro/cursuri/vacante/

Robotica: roboţeii Dash & Dot abia aşteaptă să se reîntâlnească cu prietenii lor dragi, copiii ! Acest lucru se va întâmpla dacă situaţia va permite să desfăşurăm cursuri la locaţia noastră. Aşteptam cu multă nerăbdare acest lucru, pentru că orele cu roboţeii sunt deosebit de apreciate de copii ! Deci, ţineţi aproape pentru veşti bune !

Şi nu în ultimul rând, trebuie amintite cursurile de matematică ce se vor desfăşura în timpul verii, online sau nu, depinde de împrejurări şi situaţie. Pentru elevii de gimnaziu care vor să recapituleze sau să profite de vacanţă şi să acopere eventuale lacune într-o atmosferă relaxată şi prietenoasă, fără presiunea care se resimte în timpul anului şcolar, vor exista grupe dedicate pentru fiecare clasă şi pregarire specială pentru cei ce vor intra în clasa a 8-a.

În cadrul centrului Mind Generation se vor organiza inclusiv cursuri de matematică pentru excelenţă, dedicate celor care îşi doresc mai mult, dar şi matematică distractivă, pentru a apropia copii de matematică prin joacă.

Înscrieri pentru cursurile de matematică:

https://docs.google.com/forms/d/1iq-6CaHkVVENnEzxx04gwZKqzT0acc9nePlI8hDc59Y

sau  pe site: https://www.mindgeneration.ro/cursuri/vacante/

Iar pentru cei nehotărâţi, se oferă consiliere, astfel încât să se poată face alegerile cele mai potrivite, în funcţie de dorinţe, înclinaţii, background, eventuale  cursuri anterioare urmate şi nu în ultimul rând, în funcţie de program.

Înscrierile au început, primii participanţi şi-au rezervat deja locurile, aşa că vă aşteptam.

Motto-ul nostru este: “Learn. Become. Transform” – adică întâi şi întâi, la baza tuturor, este învăţarea. Abia după ce învăţăm, putem să evoluăm şi să devenim noi înşine ceea ce ne dorim, iar apoi putem transforma lumea din jur.

Haideţi să învăţăm împreună!„, au declarat pentru cluju.ro cei de la Mind Generation.

programare copii cluj



Lasă un răspuns

Site creat de