IT, Important

Municipiul Cluj-Napoca a primit premiul european “Luminary Award” pentru peisajul inovator dezvoltat în ultimii ani

17310274 1022022427941818 5774454846770590812 o

Cluj-Napoca a găzduit ceremonia prestigioaselor Premii Europene pentru Inovare “Luminary Awards”, eveniment din cadrul seriei ocazionate de Conferința Open Innovation 2.0, care s-a derulat în această săptămână la Cluj-Napoca.

Evenimentul se organizează anual în alt oraș din Europa și recompensează spiritul antreprenorial, potențialul de inovare și angajamentul în crearea de ecosisteme inovatoare al unor persoane sau entități din diferite țări.

Premiile au fost fondate în colaborare cu Grupul pentru Strategie și Politici pentru Inovare Deschisă (OISPG) și Primăria Dublin și sunt înmânate anual de Peter Finnegan, reprezentant la Consiliul local din Dublin, Irlanda, de către Martin Curley, președinte OISPG,  președintele Comitetului Regiunilor, Markku Markkula, care totodată este și vicepreședinte al OISPG și Bror Salmelin, fondator al OISPG. Inițiativa recunoaște modelele marcante în inovare, care inspiră generațiile viitoare de inovatori.

Premiile Europene pentru Inovare  “Luminary Award” și Academia sunt menite să stimuleze noua generație de leaderi inovatori și să inspire acțiune către crearea unui ecosistem creativ și inovator.

Designul însuși al trofeului “Luminary Award” simbolizează un far cu patru tăieturi care reprezintă spirala cvadruplă pentru inovare, numită “the quadruple helix of innovation”: sectorul public, sectorul privat, universitar și societatea civilă.

Câștigătorii Premiilor Europene pentru Inovare  “Luminary Awards” 2017 sunt următorii:

  •             Piero Formica – premiul pentru Recrearea unei Renașteri a Inovației

Este fondatorul Academiei Internaționale de Antreprenoriat și a fost profesor de economie la Universitatea  Jönköping din Suedia. Este în prezent un cercetator senior Senior Research Fellow la Institutul pentru Valoare în Inovare la Universitatea Maynooth din Irlanda. Este profesor asociat (Associate Professor)  la ISTEC (Școala Superioară de Comerț și Marketing) din Paris, Profesor Adjunct la Universitatea din Teheran și Profesor Vizitator ( Guest Professor) la Universitatea din Tartu. Piero Formica este consilier al Institutului Internațional pentru Certificare (World Certificate Institute) și servește ca membru al facultății la Școala pentru Antreprenoriat a Universității din Padova.

Maniera sa creativă de a gândi este surprinzătoare/ frapantă: vede noi conexiuni, funcții noi esențiale pentru funcționarea ecosistemelor inovatoare și pledează pentru conceptul de inovare deschisă 2.0 în munca sa de renaștere a inovării.

Profesorul Formica a publicat în mod considerabil în domeniile economiei cunoașterii, antreprenoriatului și inovației. În consecință profesorul Piero Formica primește Premiul pentru Inovație “Luminary Award” pentru munca sa excepțională și pentru contribuțiile susținute în cercetarea pentru inovare, dezvoltarea abordării experimentale de tip laborator intitulată  “Experimental Labs” și sprijinirea unei Renașteri a Inovației.

  •             Emil Boc, Primarul Cluj-Napoca – premiul pentru Crearea unui puternic peisaj inovator

Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor au pledat de ani de zile pentru apariția  deschizătorilor de drumuri în domeniul orașelor inteligente și inovatoare. Primarul Emil Boc este cunoscut ca fiind un vizionar și o persoană deschisă care colaborează în mod direct cu cetățenii. Este carismatic și acționează cu entuziasm și pasiune. Rolul său a fost esențial în deschiderea proceselor municipalității către cetățeni și în transformarea orașului cu o istorie bogată în cel de acum, un oraș tineresc și al doilea ca mărime al României, prin ridicarea calității vieții și prin dezvoltarea infrastructurii, culturii și educației.

Cluj-Napoca este un oraș cu o demografie unică. Este un oraș care găzduiește 100.000 de studenți. Majoritatea noilor studenți aleg să rămână în oraș, datorită oportunităților de angajare din domeniul public și privat, care au transformat până acum Inima Transilvaniei într-un Hub IT și de Inovație.

  •             Dermot Mulligan – premiul Crearea unei strategii naționale pentru inovare deschisă

Dermot Mulligan este Asistent Secretar General / Director al Diviziei de Inovare și Investiții pentru Departamentul de Locuri de Muncă, Întreprinderi și Inovație. Ariile sale de responsabilitate includ formularea și implementarea politicilor guvernamentale pentru Știință, Tehnologie și Inovație, Dezvoltarea Întreprinderilor, Comerțul pe linia Nord/Sud și programe de Dezvoltare ale Afacerilor precum și implicarea Irlandei într-o serie de programe internaționale de cercetare și tehnologie care includ Uniunea Europeană și Agenția Spațială Europeană.

Economia irlandeză a arătat o recuperare rapidă datorită investițiilor strategice în politici de inovare, care au creat locuri de muncă și creșteri, datorită unei abordări înfloritoare a ecosistemului de inovare deschisă 2.0. Toată acestă muncă a adus deja rezultate remarcabile și mult mai multe urmează să se vadă.

Premiul European pentru Inovare “Luminary Award” pentru categoria strategie de inovare națională este astfel acordat Departamentului Irlandez pentru locuri de Muncă, Întreprinderi și Inovație – Dermot Mulligan pentru crearea unei Strategii Naționale pentru Inovare exemplare capabilă să creeze o economie sustenabilă puternică și o societate mai bună.

  •             Bianca Muntean – premiul ”Tânărul Curator și Creator de Punți /Conector”

Bianca Muntean este Directorul Executiv al ARIES Transilvania, care conduce la rândul său activitățile clusterelor de inovare ale industriei ITC în Transilvania. Dezvoltarea clusterelor s-a realizat remarcabil de repede în Cluj, în comparație cu restul clusterelor din țară.

Bianca Muntean a jucat un rol central în crearea de punți necesare între elementele inovatoare, acționând pentru implementarea unui ecosistem de inovare modern. Și-a descris rolul muncii sale ca fiind: “Complementaritate și colaborare în sectorul ITC, care sunt ingredientele cheie în dezvoltarea și integrarea noastră în economia sectorială și regională Europeană.”

Ea este un conector, fapt care este vizibil în munca sa care interconectează toți cei patru jucători din spirala cvadruplă (companii private, sectorul privat, academia și societatea civilă). Lucrarea sa de doctorat reflectă munca sa de creator de punți / conector.

Bianca Muntean este de asemenea foarte activă în clusterul clusterelor, o cale foarte bună pentru înflorirea ecosistemelor de inovare 2.0. Traiectoria este clară și necesară.

În consecință,  Bianca Muntean primește Premiul European pentru Inovare “Luminary Award”  la categoria tânăr model de inovare pentru crearea de punți / conectarea într-un mod dinamic și pragmatic, hands-on a inovației deschise 2.0 în Cluj.

  •              Compania Arduino premiul „Ecosistem hardware deschis și scalabil

            Arduino este o companie de hardware și software pentru computere, în sistem open-source, un proiect și o comunitate de utilizatori care crează și produc plăcuțe de dezvoltare bazate pe microcontrolere și kit-uri de microcontrolere pentru crearea de dispozitive digitale și obiecte interactive care pot sesiza și controla diverse activități sau procese în lumea reală. Această abordare deschisă aduce tehnica de calcul la îndemâna a milioane de oameni într-o manieră accesibilă și scalabilă și în același timp într-o manieră foarte creativă. Puterea de calcul prin aplicații este necesară în crearea unei lumi mai egale, oferind oportunități unui număr mare de oameni de a-și dezvolta abilitățile și astfel de a deveni mai prosperi.

            Premiul European pentru Inovare “Luminary Award” la categoria democratizarea tehnicii de calcul este astfel acordat echipei de fondatori Arduino reprezentată de David Cuartielles, pentru viziunea și contribuția în dezvoltarea de hardware și software open-source de top pentru computere, create în Europa și renumite în întreaga lume, care permit dezvoltarea de către comunități a unor dispozitive digitale și a unor obiecte interactive.

            Am acceptat acest premiu în numele orașului nostru, deoarece este o recunoaștere adresată întregii comunități clujene: universități, mediu de business, ONG-uri, cetățeni, instituții publice. Am reușit să creăm împreună un ecosistem deschis ideilor inovatoare, un mediu creativ care să permită dezvoltarea competitivă a Clujului în era digitală.


Dincolo de recunoașterea dimensiunii de IT și inovare a Clujului, acest premiu demonstrează că orașul nostru are nu numai prezent, ci și viitor. Mulțumesc Comisiei Europene, DG Connect și OISPG pentru recunoașterea europeană a dimensiunii inovatoare a orașului și a susținerii de către primărie a acestei zone strategice de dezvoltare
”, a declarat la momentul primirii premiului, primarul Emil Boc.

Trăim într-o lume în care oamenii încă vorbesc despre ziduri, garduri înalte și bariere. Vorbesc despre lucrurile care ne deosebesc și ne despart, ne împiedică să le descoperim și să fim creativi. Acestea sunt zidurile pe care trebuie să le trecem, să le dărâmăm, pentru a-i putea descoperi pe cei de lângă noi. În toți acești ani ARIES Transilvania a încercat să aducă oamenii alături, pentru că noi considerăm că inovația se dezvoltă atunci când mai multe minți lucrează împreună. Trăim într-un oraș care dorește să se dezvolte și ține de noi să creăm un ecosistem care să susțină această dezvoltare pentru acum și pentru generațiile următoare”, a declarat Bianca Muntean, director executiv al ARIES Transilvania, clusterul regional de IT, cu ocazia ceremoniei de premiere.


photo credit: Sebastian Cornea


Lasă un răspuns

Site creat de