De Vazut

Muzica preferată a sportivilor și atleților de top

muzica iphone

Trăim într-o eră în care muzica a ajuns să facă parte din aproape toate aspectele vieţii noastre de zi cu zi. Datorită tehnologiei avansate, ne putem bucura de muzică la orice oră din zi şi din noapte, atâta timp cât avem asupra noastră telefonul mobil şi o pereche de căşti. Încă din vremurile de demult au fost observate efectele acesteia asupra stării noastre de spirit. Fie că ne ajută să ne relaxăm sau din contră, să ne concentrăm mai bine la diferite situaţii ce trebuie rezolvate, efectele muzicii sunt la fel de diversificate ca şi genurile acesteia.

Din momentul în care au fost descoperite aceste beneficii, oamenii au căutat noi modalități de a îmbina utilul cu plăcutul. În general, muzica cu un tempo mai rapid este cea considerată ca fiind potrivită pentru cei ce vor să-şi menţină o stare alertă şi plină de energie. Însă, în final cel mai important este să ne simţim bine, aşa că deseori alegerea cea mai bună este cea corespunzătoare preferinţelor muzicale proprii.

muzica iphone

În cadrul ligii NBA, ritmurile pe care le ascultă jucătorii de top înainte de un meci important sunt predominant din genul rap. Competitori precum Kevin Durant sau LeBron James şi-au vocalizat pasiunea pentru acest gen de muzică, în special faţă de artistul Jay-Z şi jumătatea sa, Beyoncé. Aceştia au afirmat faptul că, ascultând anumite melodii de la cei doi artişti, le vine mai uşor să ajungă în starea potrivită şi să îşi menţină mentalitatea de câştigători. Dwayne Wade, baschetbalistul ce ocupă poziţia de shooting guard pentru echipa Miami Heat, este de asemenea un mare fan al genului rap. Artistul său preferat este Kanye West, iar în melodia „The Glory” chiar îi menţionează numele într-un context ce subliniază evoluţia sa impresionantă şi faima câştigată în cadrul sportului. Tot acest gen de muzică este ascultat şi de renumitul campion la box, Floyd Mayweather, înainte să intre în ring. În ciuda faptului că artistul 50 Cent a pus peste un milion de dolari pe meciul împotriva lui Manny Pacquiao, boxerul a declarat că preferatul său este Lil Wayne.

În lumea tenisului de top, gusturile muzicale sunt destul de variate. Spre exemplu, numărul 1 mondial în clasamentul single, Simona Halep, a menţionat în interviuri că, pe lângă hiturile formaţiei suedeze Abba, aceasta apreciază muzica românească. Printre artiştii favoriţi ai tenismenei se numără Smiley, Andra şi Marcel Pavel. Cea de pe locul 2, daneza Caronline Wozniacki, a afirmat că muzica pe care o ascultă este strâns legată de starea emoțională şi că reprezintă o parte importantă din viaţa sa, putând fi văzută cântând câteva melodii pe Youtube. „Regele” de pe terenul de zgură, Rafael Nadal, este pasionat de muzică rock şi în topul preferinţelor sale se regăsesc Bon Jovi, Bryan Addams şi Alejandro Sanz. Pasiunea sa pentru acest gen de muzică este împărtăşită şi de elveţianul Roger Federer, însă formaţiile sale de suflet sunt AC/DC şi Lenny Kravitz.

Un scenariu în care competitorii se luptă la nivel înalt şi în acelaşi timp ascultă şi muzică este în turneele de poker, dacă este permis de către organizatori, desigur. Motivul din spatele acestei practici sunt variate, unii susţinând că îi ajută să îşi menţină concentrarea şi să rămână relaxaţi în timp ce alţii ar spune că poate preveni divulgarea către ceilalţi jucători a informaţilor cu privire la cărţile din mână. Când vine vorba despre genuri muzicale, preferinţele sunt diferite – de la sunete ale naturii şi până la rock’n’roll vechi. Unul dintre jucătorii de top ce este deseori văzut cu căştile în urechi la competiţii este Chris Moneymaker. Acesta a menţionat în interviuri anterioare că preferă să asculte melodiile lente și relaxante ale formației Coldplay.

Fie că o ascultă pentru a se relaxa sau din contră, pentru a intra în starea de competitivitate maximă, sportivii de top nu fac compromisuri când vine vorba de muzică. Deoarece mulţi atleţi sunt deseori văzuţi cu căştile în urechi în timpul pauzelor sau chiar înainte de meci, este uşor de înţeles cât de importantă este muzica şi influenţa sa asupra emoţiilor noastre.

 



Lasă un răspuns

Site creat de