Timp liber, Important

Noaptea Muzeelor 2023 la Cluj: 27 spaţii expoziţionale vor putea fi vizitate

Aproape 60.000 de vizitatori la Noaptea Muzeelor la Cluj-Napoca

Noaptea Muzeelor se celebrează cu fast și anul acesta în 27 de spații expoziționale din Cluj-Napoca.

Muzeele, centrele culturale și galeriile universităților din oraș vor fi deschise până la miezul nopții sâmbătă, 13 mai 2023, cu ocazia celebrării Nopții Europene a Muzeelor.

Vizitatorii vor avea parte de un program de excepție, diversificat, din care nu vor lipsi expoziții de artă modernă și carte veche românească, pictură clasică și contemporană, sculptură, fotografie, minerale din marile regiuni miniere ale țării, animale vii (pești, reptile) și exponate ale animalelor sălbatice împăiate, expoziții sportive, echipamente de pompieri și multe alte surprize.

Mai mult decât atât, vizitatorii vor putea pătrunde cu ajutorul celor mai noi tehnologii în culisele expoziției Venețiene de fotografie. Invențiile de ultimă generație nu vor lipsi nici ele din peisajul nocturn și vor dezvălui curioșilor câștigătoarea locului I la cea de a XX-a ediție a concursului internațional de inginerie seismică „2023 Undergraduate Seismic Design Competition” din San Francisco.

Noaptea Muzeelor la Cluj-Napoca va fi animată și de evenimente speciale precum concerte, tehnici vechi și moderne de intervenție privind stingerea incediilor, actiități sportive, lansări de carte, dar și conferințe.

Lista muzeelor care vor putea fi vizitate la Cluj-Napoca:

Casino, Turnul Croitorilor, Turnul Pompierilor, Centrul pentru Tineret, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, La Cave – Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Alexandru Duma, Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Muzeul Holocaustului din Nordul Transilvaniei, Muzeul Memorial David Prodan, Muzeul Zoologic, Vivariul, Sala Liviu Vlad, UBB Art Hall, Galeria Paul Sima, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Complex Acvaristic (USAMV Cluj-Napoca), Muzeul de Anatomie Comparată (USAMV Cluj-Napoca), Camera, Muzeul Mitropoliei Clujului, Steampunk Transylvania – Fantasy house, Muzeul Militar „Mareşal Constantin Prezan”, Filiala Cluj-Napoca a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Negative by GrainLab (fostul Zorki).

foto: Dan Tăuțan / Municipiul Cluj-Napoca



Site creat de