La nivelul a două unități sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, funcționează câte un centru de evaluare ambulatorie pentru persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2.
Centrul de evaluare amenajat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, situat pe strada Iuliu Moldovan nr. 23, funcționează de luni până vineri, între orele 07.00 și 20.00, iar sâmbăta și duminica în intervalul orar 07.00 – 14.00.
În cadrul acestuia se efectuează aproximativ 80 de evaluări pe zi, iar pacienții sunt consultați, evaluați clinic și supuși unor analize de laborator și imagistică medicală. Programările se pot face accesând pagina web a unității sanitare – www.infectioasecluj.ro/spital/, secțiunea Programări on-line Centru evaluare COVID-19.
De asemenea, și la nivelul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, de pe strada Moților nr. 68, funcționează un centru de evaluare a copiilor infectați cu COVID-19. Acesta este funcțional de luni până vineri, între orele 08.00 și 11.00 și are o capacitate de evaluare de 9 persoane pe zi.
Detalii referitoare la modalitățile de programare se pot obține accesând site-ul instituției medicale – www.spitcocluj.ro, secțiunea Centru de evaluare Covid.
Serviciile medicale acordate în centrele de evaluare ambulatorie pentru persoanele infectate cu SARS-CoV-2 sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate.
Persoanele care au COVID-19 se pot prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PC, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, când situația o impune, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat.