Uncategorized

Noisia şi James Zabiela, confirmaţi la Delahoya

delahoya

Primul și cel mai longeviv festival de muzică electronică din România, DELAHOYA a confirmat prezenta lui James Zabiela şi Noisia, în această toamnă, la Cluj-Napoca. Printre cei 23 de artişti prezenţi la festival se numără şi Worakls, The Model, Shiver, Horace Dan D, Otherside, Yellow şi Blanilla.

A 19-a ediție Delahoya are loc în 12 septembrie pe Valea Gârbăului – 24 de ore de muzică și două scene îi așteaptă pe participanți. Festivalul începe în 12 septembrie la prânz (ora 12) și se va încheia în 13 septembrie, la aceeași oră. Biletele presale se vor pune la vânzare din data de 24 August și vor costa 30 de lei.

Festivalul Delahoya și-a luat numele de la Pădurea Hoia, unde au fost organizate primele ediții, ulterior acesta având însă loc și în alte spații, precum aeroportul Cluj-Napoca sau parcarea unui centru comercial. În 2015 și în anii care urmează, Delahoya se va <<stabili>> pe Valea Gârbăului. „Pădurea Hoia a fost gazdă bună vreme de mulți ani, dar e timpul să privim spre un viitor în care festivalul va crește tot mai mult. Valea Gârbăului este foarte aproape de oraș și oferă un spațiu mai generos, în contextul în care ne dorim să dezvoltăm festivalul de la an la an, crescând numărul de scene, artiști și activități alternative pentru participanți”, spun organizatorii.



Lasă un răspuns

Site creat de