Din Zona

Noua Dreapta impotriva ridicarii celei mai mari Moschei din Europa la Bucuresti

Noua Dreaptă îşi exprimă protestul faţă de adoptarea Hotărârii de Guvern 372/2015 prin care comunitatea musulmană a primit în folosinţă gratuită un teren imens, de 11.295 mp, situat în Bucureşti, în vederea edificării celei mai mari moschei dintr-o capitală europeană.

Noua Dreaptă atrage atenţia asupra faptului că în Paris trăiesc peste 1,7 milioane de musulmani însă nimeni nu şi-a propus acolo ridicarea celei mai mari moschei din Europa. Nici la Londra unde trăiesc aproape 1 milion de musulmani sau la Amsterdam, Bruxelles, Stockholm, Marsilia şi Rotterdam unde populaţia islamică a depăşit 25%. Mai mult, în niciun mare oraş european comunitatea musulmană nu a primit terenuri gratuite de la guvernele naţionale!

Ar fi fost de înţeles ca guvernul unui stat musulman să cedeze terenul cu titlu gratuit însă pentru guvernul unei ţări creştine ca România, o astfel de decizie nu are nici precedent şi nicio explicaţie logică! Mai ales în condiţiile în care în Bucureşti avem deja, potrivit fostului ambasador turc, peste 20 de moschei care funcţionează oficial sau neoficial, în zonele Eroii Revoluţiei, Crângaşi, Militari, Colentina, etc Nu credem deci că Bucureştiul mai are nevoie de încă o moschee iar premierul Victor Ponta nu a organizat nicio dezbatere publică pe această temă, aşa cum ar fi fost firesc, şi nici nu a solicitat construirea unei biserici ortodoxe române la Ankara, în condiţii de reciprocitate.

Prim-ministrul României nu a făcut niciunul din aceste lucruri perfect normale, în schimb a atribuit comunităţii musulmane din România un teren imens nu în judeţul Constanţa, unde trăiesc marea majoritate a celor 67.300 de credincioşi musulmani din România, ci în Bucureşti, unde sunt doar zece mii de musulmani! Aşadar, moscheea din Bucureşti nu este destinată să deservească comunitatea turco-tătară comasată în zona Dobrogei. Fapt care ne ridică următoarele întrebări legitime: nu cumva moscheea e pregătită pentru musulmanii care vor fi direcţionaţi către România prin cotele impuse de Comisia Europeană? Nu cumva locul celor 5 milioane de români plecaţi în Occident va fi luat de milioanele de refugiaţi din nordul Africii şi Orient?

O moschee impozantă la Bucureşti va avea fără îndoială un efect psihologic în extinderea prozelitismului islamic în România: această mega-moschee va deveni un simbol în lumea musulmană şi va atrage un număr tot mai are de pelerini musulmani din nordul Africii şi Orientul apropiat, din care mulţi vor cere azil şi vor obţine statutul de refugiaţi, aceasta şi pe fondul discuţiilor pe marginea cotelor de imigranţi propuse statelor membre UE de Comisia Europeană.

Pe cale de consecinţă, Noua Dreaptă avertizează că moscheile vor deveni inevitabil focare de predici islamiste şi fundamentaliste, aşa cum e cazul peste tot în vestul Europei. Fie că Muftiul cultului musulman din România îşi doreşte acest lucru sau nu, această mega-moschee va deveni un loc de întâlnire atât pentru islamiştii moderaţi cât şi pentru islamiştii radicali şi va deveni un teren fertil de recrutare pentru aceştia din urmă. Exemplele statelor occidentale ne demonstrează acest lucru.

Iar în timp ce premierul Victor Ponta promite guvernului turc o moschee la Bucureşti, în Turcia biserici bizantine emblematice devenite muzee după proclamarea Republicii, sunt acum transformate în moschei! Astfel, biserica ortodoxă din Trabzon şi biserica Sfânta Sofia din Niceea (locul unde a avut loc în 787 Al Şaptelea Sinod Ecumenic), au fost declarate moschei. Iar faimoasa catedrală Sfânta Sofia din Constantinopol (azi Istanbul), este în permanenţă ameninţată cu spectrul transformării în moschee.

Noua Dreaptă ţine să precizeze că respectă minoritatea turco-tătară din România, una dintre minorităţile naţionale cele mai loiale Statului Român, care nu a emis niciodată pretenţii autonomiste şi nu a contestat niciodată unitatea şi integritatea Statului Român. Respectăm şi faptul că tătarii dobrogeni au participat activ în anii ’50-’60 la rezistenţa anticomunistă alături de români, mulţi fiind arestaţi, torturaţi şi ucişi în temniţele comuniste.

„Islamul nu înseamnă prozelitism, Islamul este religia păcii”, încearcă să ne liniştească Iusuf Muurat, Muftiul cultului musulman din România, o persoană echilibrată şi loială Statului Român. Însă preşedintele turc Recep Erdogan, care a oferit cu generozitate fondurile necesare construcţiei moscheii la Bucureşti, a exprimat adevărată miză a ridicării de moschei în Europa:”Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre, moscheile sunt cazărmile noastre şi credincioşii, soldaţii noştri.”

Nu doar această declaraţie exaltată a celui supranumit adeseori „noul sultan” ne tezeste îngrijorări legitime, dar şi faptul că sediile mai multor fundaţii islamiste din România au fost verificate frecvent în ultimii ani de procurorii DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) datorită suspiciunilor de prozelitism islamic radical. Însuşi fostul ambasador al Turciei la Bucureşti, Ahmet Rifat Okcun, a admis că există un pericol real al extremismului islamic în comunitatea turcă din România.

Respingem deci tentativa statului turc de a manipula această minoritate în scopul satisfacerii propriilor interese în Balcani şi avertizăm că Turcia s-a îndepărtat în ultimul deceniu de valorile laice kemaliste. Politica externă promovată de preşedintele Recep Erdogan a fost denumită chiar neo-otomanism şi obiectivul declarat este transformarea Turciei într-un stat dominant în Balcani (mai ales în tripleta Bosnia-Kosovo-Albania) dar şi în Caucaz şi Orientul Mijlociu, adică în fostul spaţiu otoman!

Pe cale de consecinţă, Noua Dreaptă cere Guvernului abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanţă de urgenţă prin care terenul în suprafaţă de 11.295 mp să revină în proprietatea privată a statului.

În cazul în care Guvernul României nu va lua această măsură reparatorie, Noua Dreaptă cere Primăriei Capitalei să nu emită autorizaţia de construire înainte de organizarea unui REFERENDUM LOCAL în cadrul căruia locuitorii Capitalei să decidă dacă doresc sau nu ridicarea mega-moscheii în Bucureşti.

Noua Dreaptă invită totodată toţi românii din Ţară şi diaspora la o dezbatere publică pe tema ridicării mega-moscheii, întrucât Bucureştiul este mai mult decât un simplu municipiu, este capitala României şi românii de pretutindeni au dreptul să se pronunţe asupra modului în care moscheea va modifica aspectul oraşului şi va depăşi în dimensiune majoritatea bisericilor ortodoxe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de