Primăria Cluj-Napoca devine prima din România care va implementa bugetarea participativă cu ajutorul tehnologiei (online). Clujenii vor decide cum vor fi cheltuiți o parte din banii pe care i-au achitat prin impozite și taxe locale.
Ce înseamnă asta?
„Vom aloca o sumă de bani, între 1 milion şi 4 milioane de euro, pentru proiecte pe care cetăţenii să le propună în vederea dezvoltării şi modernizării oraşului, pe diverse domenii: parcuri/spaţii verzi/ locuri de joaca; strazi/alei/trotuare; puncte gospodărești/deșeuri; spații publice; clădiri publice și modernizarea de şcoli ș.a.m.d.
Vom utiliza modelul bugetării participative prin care s-a decis modernizarea Cinema Dacia din Mănăştur, însă de această dată vom include și componenta tehnologică – o aplicație inteligentă pentru telefoane mobile și calculator, prin care clujenii să se poată înscrie pentru a propune proiecte și pentru a evalua proiectele trimise de cetățeni.
Fiecare proiect propus de cetățeni, potrivit domeniilor menționate, va trebui să se încadreze într-o limită pe care o vom stabili, între 50.000 și 80.000 de euro.
Primăria Cluj-Napoca va evalua și filtra proiectele, asigurându-se de legalitatea și viabilitatea lor, după care vor fi supuse votului cetățenilor, pe domenii, fiecare cetatean având posibilitatea să voteze câte un proiect din fiecare domeniu. Clujenii pot să își facă o campanie pentru promovarea unui anumit proiect, în diverse zone ale orașului, se votează pe domenii, iar primele 5 proiecte din fiecare domeniu vor fi ierarhizate și supuse din nou unei campanii publice de mediatizare și informare, pentru al doilea vot. În această etapă finală, toți cetățenii înscriși pe platformă vor putea vota un singur proiect dintre toate cele existente iar, în ordinea numărului de voturi, proiectele vor fi incluse în planificările de buget ale anului următor, pentru a fi finanțate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.
Am lansat această propunere în cadrul Consiliului Consultativ de Inovare și IT în vederea realizării și promovării acestei aplicatți de bugetare participativă.
Astăzi Clujul este recunoscut ca un hub al inovării, cercetării și dezvoltării, la nivel național și internațional, dar totodată un oraș cu un mediu local extrem de creativ și inovativ. Open Innovation Conference 2.0 2017, care va avea loc în luna iunie la Cluj-Napoca, vine ca o reconfirmare a acestui statut.
De asemenea, Clujul şi oraşul Braga (Portugalia) au fost desemnate oraşe pilot pentru un proiect al Uniunii Europene, Starts – Science, Technology and the Arts, care reprezintă o combinaţie între tehnologie, inovare şi cultură, promovând proiecte care se află la intersecţia dintre cultură şi inovare.
Încercăm să facem față acestor provocări, suntem primul oraş din România care a reuşit să introducă eliberarea documentelor de urbanism în format electronic, am creat aplicaţii pentru parcări, aplicaţii pentru sesizările cetăţenilor etc. Toate acestea sunt doar primii pași în transformarea Clujului într-un oraș *inteligent*, unul în care tehnologia ajută zi de zi cetățeanul pentru a avea o viață mai bună în orașul nostru” a transmis primarul Emil Boc.