Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, invită iubitorii tradițiilor populare, la sfârșitul acestei săptămâni, în satele clujene Bârlea și Rugășești, unde anual are loc obiceiul păstoresc „Împreunatul oilor”.
Manifestarea din localitatea clujeană Bârlea, comuna Cornești, va avea loc vineri, 5 mai 2017, începând ora 18:00, în pășunea satului Bârlea, fiind organizată de primăria comunei Cornești, împreună cu Centrul de Informare Turistică Lujerdiu. Aici se va forma turma de oi ce aparțin locuitorilor, aproximativ 300 de animale, care va fi dusă la pășunat.
Sâmbătă, 6 mai a.c., turma va fi scoasă din nou la pășunat, iar la orele amiezii oile vor fi mulse și laptele va fi măsurat după metode tradiționale. Proprietarul ale cărui oi vor avea cel mai mult lapte, va fi „turmașul” care se va îngriji, pe toată durata pașunatului, de bunul mers al lucrurilor privind oile sătenilor și va pregăti mâncarea și băutura pentru toți cei prezenți la „împreunatul oilor”.
La manifestare participă, în special, locuitorii satului, ciobanii tocmiți pentru a paște oile pe toată durata anului, preotul și reprezentanții comunei. Evenimentul se va încheia cu degustare de preparate tradiționale, cu muzică și cu joc.
De asemenea, obiceiul „Împreunatul oilor” se va desfășura duminică, 7 mai 2017, de la ora 14:00, și în localitatea clujeană Rugășești din comuna Cășeiu. Manifestarea va avea loc pe Valea Colonii – Valea Gugii, una dintre cele mai frumoase zone ale comunei, în organizarea primăriei comunei Cășeiu și a Centrului de Informare Turistică din Cășeiu. Aici, oile localnicilor vor fi date în strungă, după care va urma măsurișul laptelui și slujba religioasă. La final, toți cei prezenți vor fi omeniți cu bucate tradiționale și se vor putea bucura de muzică populară, interpretată de soliști vocali și instrumentiști din zonă.
În această perioadă a anului, în satul tradițional, cele mai multe obiceiuri se raportează la renaşterea naturii şi a vieţii. După fătarea mieilor de primăvară, se practică măsurarea laptelui oilor din turma comună a satului, într-un cadru public, de sărbătoare. În urma acestui proces se stabilesc cotele de produse lactate – lapte, caş sau brânză – pentru fiecare gazdă în parte, pentru tot restul anului.