Uncategorized

Paramedicul SMURD Florin Benea: "Toata viata o sa va fiu recunoscator!" Cum se simte acum

florin benea1

Florin Benea, paramedicul SMURD, care a impresionat o tara intreaga cu povestea sa de viata mai are de trecut in aceasta perioada printr-o incercare.

Florin Benea, in varsta de 30 de ani, a fost diagnosticat anul trecut, inainte de Craciun, cu leucemie, iar pentru vindecare sa a existat o singura sansa: transplantul de maduva. Operatia a fost un success, iar donatoare i-a fost chiar mama sa. Interventia a avut loc la o clinica din Italia, unde Florin se afla si in prezent.

Desi paramedicul ar fi trebuit sa ajunga deja acasa, o complicatie facuta in ultimul moment il va ma tine o perioada departe de orasul sau natal si de oamenii dragi.

“Din pacate, vineri, am facut o complicatie, iar medici au fost nevoiti sa ma interneze. Luni am mai facut ceva analize suplimentare, iar pana acum doctorii se declara multumiti de evolutia evolutia starii mele de sanatate. Sper ca organismul sa reactioneze bine la tratament si sa trec si peste acest hop. De cand am facut complicatia am slabit putin din puteri”, ne-a spus Florin Benea.

Chiar daca medicii l-au pregatit si pentru astfel de situatii, parmedicul dejean spera sa fie ocolit de acest ghinion si sa poata reveni in aceste zile acasa. Nu a fost sa fie asa, insa Florin, optimist din fire, spune ca va trece cu bine si peste acest moment.

“Acesta complicatie nu are o cauza externa. Celulele noi produse de corp mi-au atacat ficatul si intestinele. Au crezut ca sunt obiecte straine in corpul meu. Noi suntem in continuare optimisti si stim ca suntem pe maini bune”, mai spune Florin.

Suma necesara de care Florin a avut nevoie pentru transplantul de maduva, de altfel singura lui sansa la viata,  a fost de 150.000 de euro.

Colegii lui au facut multiple campanii pentru strangerea banilor, astfel incat cei 150.000 de euro sa fie adunati, iar transplantul sa fie facut la timp.

Suma de 150.000 de euro a fost depasita cu mult, costurile ajungand in acest moment la 180.000 de euro.

“Inca nu am platit tot. Am depasit suma initiala, iar pana acuma am ajuns la aproximativ 180.000 de euro. Pana termin tot tratamentul mai asteptam sa vedem. Deocamdata nu avem toti banii, dar ne gandim noi la o solutie. Cei de aici sunt destul de amabili in legatura cu plata. Probabil accepta si o plata ulterioara”, ne mai spune Florin.

Departe de casa inca din luna aprilie, paramedicul SMURD recunoaste ca ii este foarte de dor Romania si abia astepata sa se intoarca acasa.

“Mi-e dor de tara mea. Nu ne stim pretui tara decat atunci cand suntem departe. Mi-e dor de fiecare om din Dej. Abia astept sa va revad. Toti ati facut un lucru extraordinar pentru mine si familia mea. Toata viata o sa va fiu recunoscator”.



Lasă un răspuns

Site creat de