Timp liber

Peer Gynt-ROCKSTAR – spectacol în premieră pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca

Peer Gynt – ROCKSTAR

Platforma Culturală TiMAF aduce în premieră pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, Peer Gynt- ROCKSTAR, un spectacol în regia lui Sorin Misirianţu şi conducerea muzicală a Dalmei Kovács. Marea premieră va avea loc vineri, 12 februarie de la ora 1900 și se anunță a fi un eveniment cultural de elită.

Drama lui Henryk Ibsen, a fost reimaginată într-un spectacol muzical inedit, în care actori ai Teatrului Național Cluj colaborează cu muzicieni de la Conservator, în ceea ce se vrea o producție originală pe muzica clasică a lui Edvard Grieg, combinată cu muzică Pop-Rock, compusă special pentru acest spectacol.

Peer Gynt-ROCKSTAR este un spectacol muzical interactiv, modern, în care un regizor (în cazul de față chiar regizorul însuși) organizează un casting pentru un musical, pe textul uneia dintre cele mai valoroase lucrări ale lui Henrik Ibsen. Regizorul își alege echipa și pornește la drum cu ea, povestindu-i pas cu pas, povestea flamboaiantă a eroului norvegian Peer Gynt.

Bazat pe empty space, ecleraj modern și simplitate, Peer Gynt-ROCKSTAR este o viziune regizorală modernă și complexă, care îmbină elementele de muzică cu cele de teatru și dans.

Sorin Misirianțu, licențiat în regie și actorie, este unul dintre cei mai renumiți actori, regizori și scenariști clujeni. Angajat al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca din anul 1995, a lucrat în televiziune, la PRO TV Cluj, la CD Radio și este manager al Teatrului de Club Diesel, teatru independent. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt: „Norway.Today”, „Ca la nebuni”, „Tony & Dora”, „Când diavolul îşi dă cu ojă roşie pe copite”, „Sex, Drugs and Rock’n’Roll”, și multe altele.

Dirijoare a Orchestrei Clasice Agille, Dalma Kovács, este nominalizată pentru titlul de „Dirijorul Anului”. A dirijat concertul simfonic de la Electric Castle în colaborare cu Notes and Ties, a realizat spectacole educative în colaborare cu Opera Națională din Cluj-Napoca, concertul de inaugurare a Scenei Verzi în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, concerte simfonice și premiera națională a musicalului Les Miserables în colaborare cu Muza Events.

__________________________________________________________________________

Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a  Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”.. Proiectul este finanțat printr-un GRANT oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României. În ceea ce privește accesul la evenimente: toate acțiunile și evenimentele demarate vor fi cu intrare liberă pentru public.



Lasă un răspuns

Site creat de