Social & Cultura

Peste 150 de clujeni au donat sânge în prima zi a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”

IMG 3185

Peste 150 de clujeni au donat sânge luni, 20 noiembrie, în prima zi a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, inițiată de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Întrucât donatorii s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj încă din momentul deschiderii acestuia, numărul maxim de donatori a fost epuizat înainte de ora 12.

Campania inițiată de Universitatea Babeș-Bolyai își dorește să fie mai mult decât un eveniment punctual, obiectivul major al acesteia fiind acela de a crea un comportament constant, consecvent în ceea ce privește donarea de sânge.

În acest sens, pe lângă campania propriu-zisă de donare, care are loc în perioada 20-24 noiembrie 2017, studenţii voluntari ai Universităţii Babeş-Bolyai au organizat o campanie în cadrul căreia peste 6.000 de clujeni au fost informaţi cu privire la fenomenul donării, la beneficiile acestei acţiuni şi la nevoia acută de sânge cu care se confruntă spitalele româneşti.  Campania de informare s-a desfăşurat timp de o săptămână în toate cele 21 de facultăţi ale UBB şi a mobilizat peste 150 de studenţi voluntari din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.

„Ne-am dorit să organizăm mai mult decât o campanie punctuală de donare de sânge. Ne dorim ca oamenii cărora ne adresăm să realizeze cât de importantă este donarea periodică, atât pentru ei, cât şi pentru cei ale căror vieţi depind de sângele donat şi încercăm să generăm un comportament constant în sensul donării de sânge”, afirmă purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieș.

Campania de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul” are următorul program:

– 20 – 21 noiembrie – Centrul Regional de Transfuzie Cluj (str. N. Bălcescu nr. 18)               – 22 noiembrie – Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu (str. Pandurilor nr. 7)               – 23 noiembrie – campusul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (Calea Mănăştur nr. 3-5)               – 24 noiembrie – Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB (str. Teodor Mihali nr. 58-60).

Printre partenerii care s-au alăturat iniţiativei UBB  se numără: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, FC Universitatea Cluj, Centrul Mobil de Transfuzii Târgu-Mureș, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca, CSUBB, OSUBB, Marty, Exclusive Catering & Events și Selgros Cash & Carry.



Lasă un răspuns

Site creat de