Social & Cultura

Peste 200 de copii din Cluj-Napoca au participat la un marş de sensibilizare privind numărul ridicat de accidente rutiere (FOTO)

Peste 200 de copii din Cluj-Napoca au participat la un marş de sensibilizare privind numărul ridicat de accidente rutiere

Poliţiştii clujeni au organizat azi numeroase activităţi pe linie de siguranţă rutieră, în cadrul proiectului Săptămâna prevenirii criminalităţii.

Au fost acţiuni în trafic, în unităţile de învăţământ, în şcolile de şoferi, fiind subliniată importanţa respectării regulilor de circulaţie.

Pe raza municipiului Cluj-Napoca, poliţiştii au organizat un marş de sensibilizare şi conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la problematica accidentelor de circulație. Peste  200 de copii au fost implicaţi în activitate, aceştia realizându-şi propriile mesaje preventive.

De asemenea, sediul Poliţiei Rutiere a fost vizitat de copii; cei mici au interacţionat cu poliţiştii şi au învăţat cum să circule corect, fiindu-le prezentate şi autospecialele de poliţie.  La final, au primit cărţi de colorat cu semne de circulaţie şi mesaje preventive.

Totodată, pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost organizate acţiuni  în care participanţii la trafic au putut testa ochelarii care simulează efectele induse de consumul de alcool şi droguri. Scopul acestora a fost acela de a responsabiliza participanţii la trafic şi a-i face să conştientizeze pericolul pe care–l creează prin consum de alcool sau alte substanţe. Astfel de acţiuni s-au derulat în tot judeţul pe parcursul acestei săptămâni.

Poliţiştii din Gherla au sancţionat pietonii care au traversat neregulamentar şi bicicliştii care au încălcat regulile de circulaţie, prin aplicarea unor cartonaşe galbene, însoţite de avertismente verbale. Astfel, le-a fost atrasă atenţia cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie pentru a nu deveni victime ale unor evenimente rutiere.

Lecţii de educaţie rutieră au fost susţinute de către poliţiştii din toate subunităţile inspectoratului, pentru a sublinia importanţa respectării regulilor de circulaţie în vederea realizării siguranţei rutiere.



Lasă un răspuns

Site creat de