Nepoții de Crăciun vor să le mulțumească tuturor celor care au ajutat, au sprijinit și au donat în data de 11 decembrie la VIVO! Cluj-Napoca, dar și celor care au donat direct în cont. Ediția a VII-a este o reușită datorită lor, a celor care au decis să devină Nepoți de Crăciun!
Ediția din 2016 a însemnat 70 de voluntari implicați și peste 20.000 euro investiți în pachetele cadou. Fiecare pachet cadou cuprinde cel puțin: 1 kg. faină, 1 kg. zahăr, 1 L de ulei, paste, produse de îngrijire corporală, ceai, voucher valoric la farmacie și, nu în ultimul rând, o felicitare.
„La finalul fiecărei ediții dorim să vedem zâmbete, cât mai multe zâmbete! Este o dorință care deja se împlinește, din momentul în care am început împărțirea pachetelor. Dacă încă vă mai întrebați câți oameni vor zâmbi, aflați răspunsul aici și acum: fix 2.521! Atâtea cadouri am reușit să strângem în această ediție, fapt pentru care vă mulțumim încă o dată!
Mulțumim și tuturor artiștilor prezenți la colectarea donațiilor, ne-au făcut să ne bucurăm și mai mult că ajutăm și să simțim mai intens magia sărbătorilor!” au transmis organizatorii campaniei.
Proiectul Nepoți de Crăciun, organizat de Asociația Magic People, a luat naștere în anul 2010. Atunci s-au strâns 100 de pachete pentru o parte din bunicuții din centrele de zi din Cluj-Napoca. La cea de-a VII-a ediție, organizatorii au reușit să strângă 2500 de pachete, pe care le vor dărui bunicuților din Cluj-Napoca.