Timp liber, Important

Peste 55.000 de oameni prezenți sâmbătă la festivalul Electric Castle

EC9 Day 3 Adrian Baltariu

Bontida Fever a cuprins, sâmbătă, peste 55.000 de festivalieri ce s-au bucurat de show-urile și activitățile de pe domeniul Banffy. Ultima zi de festival pregătește nume mari din trip hop, rock și electro, iar muzica simfonică revine și ea la Electric Castle. 

Prânzul la castel se servește cu Irvine Welch, celebrul autor al fenomenului Trainspotting, actrița Maia Morgenstern și jurnalistul Alex Tocilescu la EC Talks. Pentru o colecție completă de fotografii la înălțime, baloanele cu aer cald sau air bikes sunt pregătite să „decoleze”, iar una dintre experiențele de neratat ale festivalului este perspectiva din Royal Wheel.

Proiectul „Ioana” născut, anul trecut, în EC Creative Camp deschide programul scenei principale în care mai sunt incluși Vița de VieFilarmonica de Stat Transilvania și Subcarpați. 

Trip hop e genul muzical ce dă ritmul serii la Electric Castle. Morcheeba, trupa britanică care, în cele aproape trei decenii de existență, a câștigat numeroase discuri de platină și de aur, revine după 10 ani la castel. Zero 7, regii chillout, în formulă DJ set, va face zona Hide Out atracția principală de la miezul nopții. 

Scena ce setează playlist-ul post-Electric Castle încheie spectaculos această ediție de festival. La Hangar, Nova Twins și Frank Carter & The Rattlesnakes demonstrează cât de actual și puternic rămâne stilul punk, iar veteranii de la Orbital vor fi o revelație pentru tot cei care îi descoperă într-un moment nou din cariera lor. 

Ultimul EC train pleacă din Cluj duminică, la ora 18:06, autobuzele vor circula non stop, spre și dinspre festival până luni, ora 13:00.  Biletele de transport și cele de acces în festival sunt disponibile pe www.electriccastle.ro



Lasă un răspuns

Site creat de