Important, Timp liber

Piese de teatru, începând de mâine, la Comedy Cluj

Piese de teatru, începând de mâine, la Comedy Cluj

Unul dintre cele mai apreciate spectacole de teatru ale lui Radu Iacoban, Constelații, ajunge pe 20 octombrie la Cluj-Napoca, la cea de-a noua ediție Comedy Cluj.

Spectacolul promite să fie o provocare continuă pentru spectatori, dar și o partitură excelentă pentru cei doi actori: Ana Ularu și Radu Iacoban.

Ana Ularu este una dintre cele mai apreciate actrițe din România și o prezență din ce în ce mai în frecventă în producții cinematografice internaționale, cel mai recent rol al său fiind alături de actorul american, Keanu Reeves, în filmul „Siberia”. Actrița va fi prezentă la Comedy Cluj, unde, împreună cu Radu Iacoban, va juca în spectacolul Constelații după Nick Payne, care aduce în atenția publicului clujean viața unui cuplu în toate variantele lui de eroare. Radu Iacoban s-a făcut remarcat ca actor, regizor și dramaturg, fiind în același timp și regizorul spectacolului Constelații, care va avea loc pe 20 octombrie, de la ora 19:00, la Cinema Dacia. Spectacolul este o producție a  Teatrului ACT ce împlinește 20 de ani de la înființarea sa de către actorul român Marcel Iureș.

Tot în materie de teatru opțiunile sunt diverse și implică atât spectacole ale unor instituții precum Teatrul Național Cluj cu spectacolul Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy, regia Andrei Măjeri, cu Miriam Cuibus și Cătălin Codreanu, Teatrul de Păpuși „Puck” cu spectacolul Punguța cu doi bani regia Decebal Marin, cât și producții independente: spectacolul Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare după Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield, regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Ionuț Grama.

Eugen Gyemant s-a născut în Cluj-Napoca, a studiat la UNATC București și a regizat multe spectacole extraordinare și premiate printre care Varșovia-ghid turistic (Teatru Evreiesc de Stat) cu Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Rudi Rosenfeld, Natalie Ester și Viorica Bantaș, Omul pernă (Teatru Act) cu Ionuț Grama, Lucian Iftime, Dan Rădulescu, Cătălin Babliuc / Andrei Seușan și Teodora Iancu sau Nunta perfectă (Teatrul Elisabeta) cu Adela Popescu, Laura Cosoi, Alina Chivulescu, Cătălina Grama, Adina Galupa și Dan Rădulescu.

Luminița Bucur este cunoscută mai ales după personajul Nevasta lui Brânzoi din serialul Las Fierbinți (PRO TV) A început să facă parte din acest proiect în 2012, în sezonul 5 și continuă până în prezent. În toată această perioadă a avut diferite colaborări, printre care serialul Clanul sprânceană (2009), emisiunea La mustață de pe TVR2 (2009-2011) și diferite scurt metraje studențești. Luminița joacă în Terapie în trei regia Radu Gabriel, alături de Maria Radu și Oleg Apostol.

Tot în materie de teatru, clujenii pot viziona și producția companiei independente Create. Act. Enjoy din Cluj-Napoca Eat me dramaturgia Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, cu Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor, Sergiu Diță. Secțiunea dedicată teatrului este completată cu spectacole de improvizație susținute de IMPROVertiții și Just Push Play.

Comedy Cluj are loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca și propune publicului să experimenteze începând cu spectacole de teatru, stand-up și impro, până la filme de comedie, dar și alte extensii ale acestui gen, toate pentru a privi dintr-o altă perspectivă comedia. Programul festivalului este disponibil pe www.comedycluj.ro, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și în locațiile partenere, Iulius Mall și Cinema Florin Piersic.

Comedy Cluj aduce peste 60 de filme din peste 25 de țări



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de