Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, în urmă cu puţin timp, că Guvernul a lansat proiectul de realizare a magistralei de metrou de la Cluj

Trotinetele electrice vor fi înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR)

A fost semnat contractul de proiectare a uneia dintre cele mai importante investiții medicale derulate vreodată în România: Centrul Integrat de Transplant de la Cluj

Masca devine obligatorie peste tot în țară, magazinele se vor închide la ora 21.00, iar circulația va fi restricționată pe timpul nopții

Alianța USR PLUS Cluj și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare din 6 decembrie
Începând de luni, 12 octombrie, restaurantele, cafenelele, teatrele, cinematografele vor fi închise în Cluj-Napoca şi în alte localităţi din judeţ

Marcel Vela, ministrul de Interne al României, a anunţat că în perioada următoare va fi înfiinţată Poliţia Animalelor

Începând din această săptămână, clujenii vor putea comunica direct, online, cu peste 500 de funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca

Alin Tișe, candidatul PNL la președinția Coinsiliului Județean Cluj, a câştigat un nou mandat, conform rezultatelor parțiale centralizate de BEC

Tânărul Bogdan Pivariu este noul primar al comunei Floreşti din judeţul Cluj