Timp liber

Premiera piesei de teatru Bădăranii, de Carlo Goldoni, pe scena Clubului CFR din Cluj-Napoca

Premiera piesei de teatru Bădăranii

Vineri, 10 noiembrie, va avea loc premiera piesei de teatru Bădăranii, de Carlo Goldoni, pe scena Clubului CFR (strada Dobrogeanu Gherea, nr. 17).

Jucat după o regie de Mădălina Dumitrache şi pus ȋn scenă de către copiii-actori din cadrul Asociaţiei clujene GESTUS, spectacolul propune o adaptare inedită a celebrei piese a lui Carlo Goldoni, denumită original Il rusteghi, ȋn veneţiană.

Acest moment marchează finalul unui proiect ce presupune organizarea unui curs de teatru pentru copii, al cărui scop este dezvoltarea personală a copiilor şi atragerea lor şi a tinerilor spre teatru, ca modalitate educaţională şi recreativă de petrecere a timpului liber.

Spectacolul spune povestea lui Lunardo, un negustor veneţian căsătorit pentru a doua oară cu Margarita şi care are din prima căsătorie o fată, pe Lucietta. Tiran şi autoritar, Lunardo ține femeile închise în casă, spre dezamăgirea celor două, care ar dori să participe la viața tumultoasă a cetății. Mai mult, Lunardo aranjează căsătoria fiicei sale cu Filippetto, fiul prietenului său, Maurizio, negustor şi el. Impune, de asemenea, ca cei doi viitori însurăței să nu se cunoască până la data căsătoriei, fapt care stârnește disperarea tinerilor.

Filippetto cere ajutor de la mătușa sa, Marina, cumnata lui Maurizio. Marina este căsătorită cu Simon, un negustor morocănos, prieten cu tiranul Lunardo. Ca să-i poată ajuta pe tineri, Marina apelează la ideile lui Felice, o femeie emancipată și soţia celui de-al patrulea bădăran, Canciano.

Cum şi dacă se vor impune Felice, Marina şi Margarita, ce vor pune la cale, felul ȋn care se va rezolva ridicula situaţie sunteţi invitaţi să aflaţi din comedia Bădăranii, o comedie de intrigă, de caracter şi de moravuri, ce reflectă profund viaţa bogată şi tumultoasă a Veneţiei de secol XVIII.

Cursul de teatru pentru copii a avut o durată de 7 luni, timp ȋn care ei au parcurs diferite module de arta actorului. Acestea contribuie atât la dezvoltarea lor fizică, ajutându-i să adopte o postură corectă şi să ȋşi exerseze vocea, cât şi la cea psihică, formându-le personalitatea, ajutându-i să gestioneze situaţii conflictuale, insuflându-le spiritul de echipă şi ȋnvăţându-i să vorbească ȋn faţa unui public fără emoţii. La curs au participat copii cu vârste ȋntre 5 şi 16 ani din diferite unităţi de ȋnvăţământ din Cluj-Napoca.

La finalul celor 7 luni de muncă serioasă şi efort susţinut, în luna noiembrie şi decembrie, se vor pune ȋn scenă 6 spectacole în faţa unui public variat, cu afişe, bilete şi invitaţii, căci este un spectacol profesionist cu decor, costume, lumini şi sunet adresat atât copiilor cât şi adulţilor.

Asociaţia GESTUS Cluj-Napoca este o asociaţie culturală, apolitică şi nonprofit şi se află la finalul celui de-al şaptelea proiect. Ȋnfiinţată ȋn anul 2011, asociaţia a desfăşurat până acum şase astfel de proiecte: 2011 – “D’ale lui Caragiale” (I.L.Caragiale), 2012 – “Slugă la doi stăpâni” (Carlo Goldoni), 2013 – “Visul unei nopţi de vară” (W. Shakespeare), 2014 – “Huhurezul” (Giovanni Maria Cecchi) 2015 – “Burghezul gentilom” (Molière), 2016 – “A douăsprezecea noapte (W. Shakespeare).


Articol realizat de Mihaela Handria


Lasă un răspuns

Site creat de