Timp liber

Premiera spectacolului „Tânărul şi moartea” de Constantin Rîpă – vineri la Opera Română din Cluj-Napoca

tanarul si moartea de constantin ripa

Vineri, 30 martie , la ora 18:30, va avea loc la Opera Română din Cluj-Napoca premiera spectacolului „Tânărul şi moartea”  de Constantin Rîpă.

Premiera coreografică are menirea de a ne purta prin spaţiu şi timp, pe parcursul celor trei acte, de la Atena lui Pericle cu ale sale personaje mitologice, la Parisul secolului XIX, cu legenda naiadei Senei.

Dorinţa mult apreciatului compozitor clujean este de a impresiona publicul datorită bogăţiei stilistice şi emoţionale de care se bucură creaţiile sale.

Acest spectacol îi este dedicat Centenarului Marii Uniri.

Cei trei protagonişti sortiţi pieirii şi trăirile lor vor fi redate publicului prin muzică şi dans.

„Astfel am dat o altă înfăţişare muzicală tânărului mioritic, pe care l-am proiectat ca jertfă a luminii şi frumuseţii („jerfă solară”) […] Cu toate acestea, finalul său nu este tragic. Visul mamei sale, Maica bătrână, pornită mai târziu în căutarea lui – îl înfăţişează pe păstoraş ca mire al unei „mândre crăiese”, alături de care păşeşte către lumină, înspre soare, într-un cadru monumental al naturii” –  declară Constantin Rîpă.

„Tânărul şi moartea” de Constantin Rîpă este o provocare coreografică cu o tematică profundă – destinele tragice a trei tineri, în contexte spaţio-temporale diferite. În viziunea spectaculară pe care o vom prezenta publicului va fi vorba despre unul şi acelaşi tânăr, a cărui moarte prematură, în fiecare spaţiu-timp nu îi va permite să se îndeplinească prin iubire, ca fiinţă. Iată de ce am creat un personaj simbolic – Purtătorarea de suflete – care îl va „trece” dintr-un spaţiu – timp în următorul, ajungând ca în tabloul mioritic, aceasta să se identifice cu „fata de crai”, din dorinţa de a-l ajuta să-şi întâlnească iubirea. Materialul sonor deosebit de plastic şi sugestiv, indicaţiile minuţioase ale compozitorului au dat naştere unor ipostaze scenice pline de încărcătură emoţională şi culoare. Eu cred sincer că modul în care publicul respectă şi „gustă” muzica contemporană românească depinde în cea mai mare măsură de noi, realizatorii spectacolului” – afirmă Ina Hudea.

DSC 0461

Regia artistică poartă semnătura Inei Hudea şi Octavian Popa, totodată coreograf alături de Florin Ciobanu. Scenografia îi aparţine Lilianei Moraru.

Protagoniştii premierei sunt: Mircea Munteanu, Andreea Jura, Adelina Filipaş, Dan Haja, Lucian Bacoiu, Liana Taloş, alături de Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

Redarea muzicală aparţine Orchestrei Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Adrian Morar.

 „Tânărul şi moartea” este un spectacol care include ipostazele fenomenului morţii, ca urmare a sacrificiului, dar şi a sentimentului de dragoste intensificat pe care-l cunoaşte personajul principal, urmând ca, mai apoi acesta să-i fie pus în umbră şi înlocuit cu sentimente de resemnare şi speranţa eternităţii.

Vineri, 30 martie 2018 va avea loc premiera absolută, urmând ca, cea de-a doua reprezentaţie să aibă loc duminică, 1 aprilie 2018.

Biletele pentru spectacole sunt deja disponibile la Agenţia Teatrală, dar şi online pe site-ul: https://www.biletmaster.ro/.



Lasă un răspuns

Site creat de