Spectacolul Selfie interpretat de opt deținute ale Secției exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla, a obținut premiul pentru regie, în cadrul Festivalului Multiart pentru Deţinuţi, Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură, eveniment care a avut loc la Teatrul Nottara în perioada 23-24 noiembrie 2016.
Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, iar regia și scenariul sunt semnate de Andreea Iacob.
Scenariul este unul original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor. Astfel, spectacolul reunește, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi.
Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de „afară“. De fiecare dată, Teatrul Naţional Cluj-Napoca a fost partener al acestui proiect, astfel încât aceste spectacole au avut câte o reprezentaţie în Studioul „Euphorion“.
În acest an, spectacolul a fost o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, iar montarea acestuia a intrat în repertoriul teatrului, unde au avut loc mai multe reprezentaţii, Teatrul Național Cluj-Napoca devenind astfel, prima instituţie profesionistă din România care îşi asumă un astfel de demers comunitar.