Timp liber

Prima conferință dedicată industriei ospitalității la Cluj: Pinch of Salt

Pinch of Salt

În data de 15 noiembrie, la Double Tree Cluj-Napoca, are loc prima conferință dedicată industriei ospitalității din Cluj, Pinch of Salt. Specialiștii din HoReCa se reunesc pentru a discuta despre tendințe și pentru a împărtăși din experiența lor.

Subiectele abordate de către vorbitorii conferinței vor fi ramificate în funcție de momentele esențiale ale oricărei afaceri: setările inițiale (business set-up), conducerea afacerii în timpul derulării ei (running the show) și învățarea din experiențele altora (good practices).

La Business set up și Running the show participanții vor afla cum să pornească și să crească un business în industria ospitalității și tot ce implică acest lucru: departamente necesare, strategia de marketing, strategia de comunicare și setarea publicului, operațional și aspecte legate de management.

Iar pentru că puterea exemplului vorbește de la sine, la Good practices participanții vor afla ce dificultăți au întâmpinat oamenii care au deja afaceri în industria ospitalității, care este povestea lor, care sunt planurile și perspectivele lor de viitor.

„Pornim la drum cu un singur gând: să construim o punte de comunicare între oamenii care au un business în industria ospitalității și cei care sunt interesați de această piață. Vrem să aducem la aceeași masă specialiști HoReCa și furnizori de servicii, pentru a ușura discuția între jucătorii din piață” a declarat Alexandra Crăciun, organizatoarea evenimentului.

Printre cei care vor avea prezentări în cadrul conferinței se numără:

  • Chef Foa – Florin Scripcă, cunoscut și sub numele de Chef Foa, a pornit în propria călătorie culinară în urmă cu 16 ani. Timp de două sezoane, Foa a făcut parte din juriul MasterChef România. Actualmente coordonează o echipă de peste 75 de bucătari, având în subordine Flavours Food Design din București: Stradale BBP, Stradale Oregon, Stradale Carnivale și Stradale Avenor.
  • Andreea Bălaj – activează de peste 15 ani în industria ospitalității și de 5 ani este GM al mai multor hoteluri din România. A terminat „Ecole hôtelière de Lausanne” și are un MBA la London Business School. Actualmente conduce DoubleTree by Hilton din Cluj, participând la conversia hotelului din brandul City Plaza.
  • Gosho Stefanov – de peste 20 de ani modelează Clujul din punct de vedere al design-ului interior. Printre lucrările sale recente se numără Restaurant 25th, Gelateria Bianco Milano, terasa Chios, Dish & That, Nuka, Toulouse, Charlie, Roots.
  • Mircea Buteanu – conduce în prezent două afaceri din domeniul HoReCa (Che Guevarra și Napoca 15) însă experiența lui cuprinde câteva nume care vor rămâne în istoria Clujului, cum ar fi clubul Diesel – cel mai vechi club din Cluj.
  • Constantin Covaliu conduce agenția de evenimente Why Not, însă numele lui s-ar putea să vă fie familiar de la Street Food Festival, Untold, Neversea sau TIFF.
  • Oana Coantă este manager și co-proprietar al unuia dintre cele mai vechi și mai celebre restaurante din Brașov. Deși cu pregătire în PR și jurnalism, Oana conduce cu strictețe bucătăria Bistro de L’arte încă din 2000, când restaurantul și-a deschis porțile în celebra clădire de secol XVI.
  • Teodora Rogobete – de 10 ani, Teo’s Kitchen a pus bazele unei adevărate comunități în mediul online. Prin intermediul blogului, pe care l-a pornit de la 0, a reușit să strângă o comunitate de peste 160.000 de oameni. Este printre primii bloggeri culinari și a desfășurat de-a lungul timpului zeci de campanii cu branduri naționale și internaționale.
  • Bogdan Gheorghiu – este manager și propietar al cafenelei Cunoscut și pentru Untold sau Neversea, unde gestionează diverse laturi ale proiectelor. Înainte de aceste branduri, Bogdan s-a ocupat și de managementul unor locații precum Boema, Toulouse, Obsession și de coordonarea zonelor de food la diverse festivaluri.

Înscrierile la conferință se fac la adresa: www.pinchofsalt.ro, iar până la data de 15 octombrie puteți beneficia de un preț special.



Lasă un răspuns

Site creat de