Din Oras, Important

Primăria va elibera 3.500 de carduri noi pentru sistemul de bike sharing

bike-sharing

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că începând cu data de 1 august se vor elibera prin ghișeele registraturii generale și a primăriilor de cartier un număr de 3.500 de carduri de utilizator al sistemului de bike sharing ClujBike.

Conform rapoartelor din aplicația de gestiune de bike sharing, 3.500 de beneficiari nu au utilizat niciodată sistemul de la solicitarea emiterii cardului până în prezent. Astfel, sistemul va fi suplimentat cu  3.500 de carduri pentru cei care vor solicita emiterea unui card de utilizator.

De la darea în folosință a sistemului de bike sharing în Cluj-Napoca acesta a fost folosit pe 2.539.853 de trasee, un traseu reprezentând o deplasare a unei biciclete dintr-un punct din oraș în altul.

Pentru obținerea unui card, solicitanții trebuie să prezinte la ghișeu actul de identitate, să semneze un contract cu administratorul sistemului și să dețină o adresă de e-mail validă și un număr de telefon personal care vor fi utilizate în procesele de comunicare dintre beneficar și furnizorul serviciilor de mobilitate alternativă.

Toate detaliile privind localizarea stațiilor de biciclete, condițiile de  utilizare și modalitățile de comunicare a sesizărilor pot fi consultate pe www.clujbike.eu



Lasă un răspuns

Site creat de