Uncategorized

Primul artist în 3D din România își vinde cel mai valoros tablou, pentru a ajuta un copil fără auz

Pictorul român Daniel Relenschi, recunoscut la nivel internațional pentru tablourile sale 3D și primul artist de acest gen din România, anunță că donează o parte din încasările ce-i revin din vânzarea unui valoros tablou tridimensional, care o înfățisează pe celebra cântăreață de muzică populară, Sofia Vicoveanca. Jumătate din suma pe care o va încasa, va fi direcționată pentru operația lui Matei, în vârstă de numai 6 luni.

Micuțul familiei Teodor nu aude, fiind diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, iar pentru a auzi, acesta are nevoie de un implant cohlear care costă 24.000 de Euro. Campania pentru strângerea de fonduri a fost initițiată deja de Asociația “Salvează o inimă”, începând cu data de 1 septembrie 2015, pe platforma de donații online – https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/, și prin SMS, la numărul 8832, cu textul “Matei”. Până în prezent s-au strâns peste 7.000 de Euro, iar campania este activă până la sfârșitul lunii.

Matei Teodor

Mă simt onorat de faptul că pot să-l ajut pe Matei, iar la invitația prietenilor de la Asociația Salvează o inimă m-am alăturat campaniei. Consider că este un lucru minunat că îi putem oferi o șansă reală la o viață normală și este o veste extraordinară că foarte mulți români s-au mobilizat să-l ajute. Am scos la vânzare un tablou unic în lume, care o reprezintă pe cunoscuta noastră cântăreață Sofia Vicoveanca, iar jumătate din suma pe care o vom încasa în urma vânzării, va fi direcționată către cazul lui Matei”, declară pictorul Daniel Relenschi. Artistul de 29 de ani speră ca tablou “Izvor de dor” să se vândă cu peste 10.000 de Euro, pentru a putea contribui cu cât mai mulți bani pentru campania umanitară a lui Matei. Persoanele interesate de achiziționarea operei de artă, pot găsi detalii pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/.

Daniel Relenschi

Născut și crescut într-o familie de artiști, Daniel Relenschi a descoperit pasiunea pentru pictură la frageda vârstă de 3 ani, iar la 25 de ani a realizat prima pictură 3D din România, pe asfalt în București. Tablourile sale tridimensionale, care în marea lor majoritate expun aspecte ale tradiționalismului românesc, au fost comandate de foarte mulți iubitori de artă din Statele Unite ale Americii, Belgia și Franța și vernisate la importante expoziții internaționale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de