În contextul dezvoltării programului pilot de Smart City 2018, Municipalitatea Alba-Iulia a fost singura câştigatoare, dintre cele patru participante, în cadrul celei mai importante competiţii dedicate dezvoltării şi inovării în sectorul public: European Public Sector Awards 2017.
Proiectul Smart City Alba Iulia 2018 a fost dezvoltat prin implicarea mai multor actori regionali, inclusiv membri ai comunităţii Cluj IT Cluster, dar mai ales a companiilor active în cadrul Grupului de Lucru “Brained City”, dedicate în vederea implementării unor soluţii integrate dezvoltate local, care să răspundă direct nevoilor cetăţeanului. Ne bucurăm ca am putut contribui la acest succes prin implicarea Clusterului Cluj IT cu un total de 21 soluţii, furnizate de către mai multe companii membre ale comunităţii Cluj IT: Arxia, Avitech, HyperMedia, Life Is Hard, Optima Group & ArtSoft Consult, ParkingPlus, CloudSoft, Solar Eco Systems, Trencadis. Soluţiile adresează toate domeniile care reprezintă pilonii oraşului inteligent, anume: e-administraţie, transport, trafic şi parking inteligent, e-business, managementul eficient al energiei, medicină digitală, educaţie şi cultură digitală, managementul inteligent al turismului, reţele de utilităţi inteligente, siguranţă publică şi securitate cibernetică.
“Comunitatea Cluj IT transmite felicitări administraţiei locale din Alba-Iulia pentru managementul şi bunele practici aplicate în zona inovării şi performanţei în sectorul public. Devoltarea oraşelor în paradigma descrisă de conceptul de oraş inteligent (Smart City) a devenit un subiect foarte prezent la nivel naţional. Ne face o deosebită plăcere să susţinem în continuare procesul de dezvoltare şi implementare a proiectului de Smart City pentru oraşul Alba-Iulia” a declarat Stelian Brad, Preşedintele Cluj IT Cluster.
Decernarea premiilor va avea loc în luna noiembrie, la Maastricht, în Olanda şi îi va avea ca amfitrioni pe Annemarie Penn-te Strake, primarul oraşului, şi pe prof. dr. Marga
Prohl, directorul general al European Institute of Public Administration.
Cluj IT Cluster este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, care numără în prezent 50 de membri: peste 35 de companii de IT cu mii de angajați și cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de euro, universități și institute de cercetare, instituții publice și organizații catalizator. Inițiativă de business, clusterul urmărește creșterea competitivității sectorului IT și a vizibilității industriei IT românești, precum și poziționarea Clujului ca un hub regional inovator. Misiunea Cluj IT este ca până în 2018 să devină unul dintre cei mai credibili furnizori de servicii și produse inovatoare IT și de sisteme de suport organizațional din Europa Centrală și de Est. Clusterul urmărește ca membrii săi să-şi consolideze poziţiile pe piața românească, dar şi să se afirme activ pe piețele internaționale. Mai multe informații despre Cluj IT Cluster: www.clujit.ro