Din Oras, Important

Protest în Cluj-Napoca. 4000 persoane au ieşit în stradă: „Stop Legilor Justiţiei! Nu scăpaţi! (VIDEO/FOTO)

24139864 1779900892057170 1529418372 o

Actualizare: 4000 de clujeni protestează, în această seară, în stradă. Vremea urâtă nu i-a oprit pe oameni să iasă din case pentru a patra duminică consecutivă. Protestatarii clujeni au aprins luminile telefoanelor mobile şi au scandat „DNA, să vină să vă ia”, „Justiţie, nu corupţie”, „Demisia”, „PSD, ciuma roşie”, „Anticipate, nu imunitate”.


Actualizare: Aproximativ 2000 de clujeni protestează în aceste momente în Cluj-Napoca. Alţi 40.000 de oameni în Bucureşti. Proteste au loc şi în marile oraşe din România.


Aproximativ 400 de persoane au ieşit în stradă, în această seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. În pofida vremii ploioase, clujenii nu renunţă şi ies pentru a patra duminică consecutivă la protest. Manifestarea „Stop Legilor Justiţiei! Nu scăpaţi!” a început la ora 18 în Piaţa Unirii la Monumentul Memorandiștilor (La Clopot).

42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa au cheamă românii să ceară în stradă retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Proteste au loc simultan în Bucureşti şi în celelalte mari oraşe ale României.

 

PSD-ALDE intră cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiției: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forțarea procedurilor parlamentare.

Ei vorbesc de stat paralel.
Realitatea este că România ajunge să fie un stat capturat.

Cu alte cuvinte, OUG 13 s-a mutat la Parlament, cu același scop: să îi scape pe corupți de Justiție și să îi lase în continuare stăpâni peste bani publici și instituții.
Trebuie să îi oprim, încă o dată!

Duminică, ne strângem în Piaţa Unirii la 6 PM.
Anunțați-vă și prietenii, trebuie să fim din nou mulți pentru a-i putea opri să calce, din nou, Justiția în picioare, cu un OUG 13 mascat! SHARE masiv!

Notă:

Statul capturat este o expresie inventată, cu mulţi ani în urmă, de specialiştii de la Banca Mondială, iar într-un articol ştiinţific scris de Rasma Karklins sunt inventariate cele mai importante caracteristici ale statului capturat, explică Emilia Şercan pe pagina sa de Facebook.

Caracteristicile statului capturat sunt:

– Preluarea de facto a instituţiilor statului de grupări aflate la conducerea instituţiilor.
– Crearea de feude personale în interiorul instituţiilor.
– Exploatarea instituţiilor publice pentru îmbogăţirea de sine sau a reţelei.
– Formarea unor reţele de complicităţi pentru a limita competiţia politică.
– Subminarea alegerilor libere prin finanţări ilegale, publicitate mascată.
– Abuzul de putere legislativă.
– Corupţia procesului judiciar.
– Folosirea abuzivă a instituţiilor de audit, de investigare şi de supraveghere.
– Folosirea de materiale compromiţătoare pentru şantaj politic şi constrângere.
– Coruperea presei şi corupţia în presă” au transmis organizatorii protestului de duminică.


foto: Saul Pop, Viorel Nistor



Lasă un răspuns

Site creat de