Din Oras, Important

Protest la Cluj! Aproximativ 1000 de oameni cer demisia lui Victor Ciorbea (VIDEO)

15972351 763515490470990 5584665551440000079 o

Aproximativ 1000 de clujeni îndură gerul şi cer în stradă demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Protestatarii s-au strâns la ora 18 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

„Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi” este unul din sloganurile scandate.

Ieşim în stradă pentru a cere demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului după decizia acestuia de a ataca legea 90/2001 la Curtea Constituţională, lege care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţia de premier al României.

E revoltător şi inadmisibil simplu fapt că am ajuns să <discutăm> despre posibilitatea ca într-o ţară europeană, o persoană condamnată penal să poată ocupa cele mai importante funcţii de conducere ale statului. Integritatea nu e negociabilă, iar respectarea legii 90 cu atât mai puţin.

Să fie clar pentru toată clasa politică: Societatea civilă nu va accepta erodarea respectului faţă de lege şi atacuri la adresa statului de drept.

Domnule Avocat,

Suntem nemulțumiți de felul în care vă derulați activitatea, acordând foarte puțină atenție cetățenilor și deosebit de multă grijă politicienilor acuzați sau condamnați pentru diferite ilegalități (citat din petiţia semnată de 125.000 de cetăţeni pentru demiterea Avocatului Poporului)” se arată în motivarea celor care au organizat manifestarea.

video credit: Claudiu Padurean

photo credit: Claudiu Morar


Lasă un răspuns

Site creat de