Din Oras

Punct autorizat pentru sacrificarea mieilor la Agro Transilvania

sacrificare miei cluj

Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Agro Transilvania S.A., societate comercială în cadrul căreia forul administrativ judeţean deţine calitatea de acţionar majoritar, anunţă deschiderea la Dezmir, în incinta pieţei agro-alimentare de gros a Clujului, pentru al treilea an consecutiv, a unui punct autorizat pentru sacrificarea mieilor.

Punctul pentru sacrificarea mieilor va fi deschis în perioada 28-30 aprilie 2016, în preajma sărbătoririi Paştelui Ortodox. Acesta va funcţiona zilnic, între orele 10:00 şi 18:00, transportul până în incinta Centrului Agro Transilvania fiind asigurat de autobuzele liniei 8L.

“Îi asigur pe această cale pe toţi clujenii dornici să respecte tradiţiile referitoare la mielul de Paști că vor putea face acest lucru în condiţii de deplină siguranţă în ceea ce priveşte normele igienico-sanitare. Acest punct autorizat de sacrificare a mieilor pe care l-am organizat oferă tuturor clujenilor interesaţi posibilitatea de a alege şi a cumpăra mielul dorit direct de la crescători, miel care va fi sacrificat pe loc,  existând astfel garanţia achiziţionării unui produs cu origini certe, sigur şi de calitate. Aşadar, îi aşteptăm atât pe cumpărători, cât şi pe comercianţii de miei interesaţi să-şi vândă marfa în cele mai bune condiţii, în spaţiul special pus la dispoziţie în cadrul Centrului Agro Transilvania”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat.

Reamintim faptul că Centrul Agro Transilvania a fost înfiinţat de către Consiliul Judeţean Cluj în anul 2003, având rolul de a implementa un proiect PHARE care avea drept obiect înfiinţarea Centrului de Marketing Pentru Produse Alimentare Cluj. În anii care au urmat, fie prin finanţări europene, fie din bugetul propriu al judeţului, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca, în localitatea Dezmir s-a construit una dintre cele mai moderne pieţe agroalimentare din Transilvania. Dotat la nivelul celor mai înalte standarde în domeniu şi dispunând de spaţii de depozitare, sortare şi vânzare dintre cele mai moderne, în momentul de faţă Centrul Agro Transilvania răspunde pe deplin scopului şi utilităţii pentru care a fost gândit.



Lasă un răspuns

Site creat de