Din Zona

Punct autorizat pentru sacrificarea mieilor la Cluj, în preajma sărbătoririi Paștelui Catolic

sacrificare miei cluj

Punct de sacrificare miei la Agro Transilvania Consiliul Județean Cluj și Centrul Agro Transilvania, societate comercială aflată sub autoritatea forului administrativ județean, anunță deschiderea la Dezmir, în incinta pieței agro-alimentare de gros a Clujului, pentru al treilea an consecutiv, a unui punct autorizat pentru sacrificarea mieilor.

Punctul pentru sacrificarea mieilor va fi deschis în perioada 25-26 martie 2016, în preajma sărbătoririi Paștelui Catolic, respectiv în perioada 28-30 aprilie 2016, în preajma sărbătoririi Paștelui Ortodox. Acesta va funcționa zilnic, între orele 10:00 și 18:00, transportul până în incinta Centrului Agro Transilvania fiind asigurat de autobuzele liniei 8L.

Punctul de sacrificare a mieilor va funcționa după toate normele igienico-sanitare, astfel încât de Sărbătorile Pascale, atât catolice cât și ortodoxe, clujenii să poată să aleagă și să cumpere mielul dorit direct de la crescători, miel care va fi sacrificat pe loc, având astfel garanția achiziționării unui produs sigur și de calitate. Așadar, îi așteptăm atât pe cumpărători, cât și pe comercianții de miei interesați să-și vândă marfa în cele mai bune condiții, în spațiul special pus la dispoziție în cadrul Centrului Agro Transilvania‘, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat.



Lasă un răspuns

Site creat de