Din Zona

Rafturi frigorifice competitive, pentru magazinul tău alimentar

rafturi frigorifice

Rafturile speciale pentru magazine pot face ca afacerea dvs. să devină mai profitabilă atunci le alegeți inteligent sau pot să aibă un efect dezastruos dacă neglijați anumite criterii de care trebuie să țineți seama când le alegeți.

Astfel, când adăugați unul sau mai multe seturi de rafturi frigorifice pentru magazinele alimentare care vând produse care trebuie etalate la rece, puteți să vă creșteți profiturile, mai ales dacă acestea permit clienților să își aleagă singur produsele dorite.

Deserturi felurite, sandvișuri sau produse de patiserie, preparate gourmet, toate au nevoie rafturi frigorifice reglabile cu un interval de temperatură de la 2 – 10 grade Celsius, cu agregat intern sau extern.

Ele oferă spații suplimentare de stocare pe lângă pereți și permit posibilitatea de a expune astfel o varietate largă de articole de natură alimentară. Este foarte important să selectați cu mare atenție aceste echipamente frigorifice, conform nevoilor specifice ale business-ului dvs.

Dacă doriți să vă renovați magazinul sau să faceți unele ajustări în amenajarea raionului de produse reci, atunci ar trebui să aplicați în mod obligatoriu o modificare a designului dvs. în materie de rafturi frigorifice pentru magazine.

Trei cerințe de bază pentru orice magazin alimentar, inclusiv unul mic, de cartier:

  •  utilizează spațiul existent eficient pentru afișarea produselor pentru a diminua costurile;
  •  oferă un aspect plăcut în incinta unității care să îi încurajeze pe clienți să privească și spre alte produse decât acelea după care au intrat inițial;
  •  mărește clientela oferindu-i o experiență memorabilă de achiziție, chiar dacă vorbim de produse alimentare uzuale.

Un sistem de rafturi frigorifice corect ales poate deservi unitatea alimentară în cauză foarte multă vreme.

Dacă doriți să instalați un set de rafturi frigorifice, ar trebui să mai luați în considerare și modul în care agregatul intern sau extern al rafturilor se potrivește cu spațiul existent în magazin, pentru a  maximiza eficiența stocării.

În mod obișnuit, agregatele exterioare ocupă spațiu mult, mai ales atunci când sunt utilizate într-un magazin mic, deci este foarte important să aveți grijă să plasați aceste unități de rafturi frigorifice într-un mod care să nu împiedice traficul sau, cel mai bine, cumpărați niște rafturi ergonomice cu agregat încorporat.

Clienții și personalul trebuie să aibă acces facil la rafturile frigorifice, dar și la rafturile clasice prezente în jurul acestora. Din acest motiv ar trebui să existe suficient spațiu pentru ca un cărucior să treacă pe lângă ele, să nu fie îngreunat traficul pe culoarele dintre rafturi.

Strategia cea mai bună de amplasare a rafturilor frigorifice

Una dintre cele mai bune modalități de plasare a unităților de depozitare frigorifică se află în partea din spate a unui magazin sau raion cu produse alimentare.

Acest lucru înseamnă că, atunci când clienții intră în magazin și vor căuta produse proaspete, băuturi sau alte alimente reci, se vor plimba prin întregul magazin pentru a ajunge la rafturile respective. Și, pe parcurs, vor fi expuși la o varietate de alte bunuri, ceea ce va crește probabilitatea vânzărilor impulsive.

Dacă doriți să stocați produse cu valoare ridicată, precum ar fi băuturile scumpe (vin, alcool rafinat) în unitatea de rafturi frigorifică, atunci ar trebui să o plasați într-o locație care poate fi văzută cu ușurință de paznicii magazinului, pentru a minimiza furturile.

Când  alegeți o unitate de rafturi frigorifică, trebuie să vă gândiți cum puteți avea acces ușor la sursa de energia electrică, dacă spațiul este adecvat pentru întreținerea și repararea acesteia ușoară a echipamentului în cauză.



Lasă un răspuns

Site creat de