Uncategorized

Raport Antidrog: Cluj-Napoca, pe locul II în România la traficul și consumul de droguri

Cluj-Napoca, pe locul II în România la traficul și consumul de droguri

Agenţia Naţională Antidrog a publicat, la începutul acestui an, raportul pe anul 2014. Potrivit analizei respective, capitala Bucureşti rămâne pe primul loc, atât la capitolul trafic, cât şi în privinţa consumului. Aproximativ 50% din dosarele deschise în cursul anului trecut au vizat fapte săvârşite în Capitală. În clasament urmează Cluj şi Constanţa, care însumează fiecare peste 6% din totalul anchetelor desfăşurate în ţară.

Canabisul a fost şi în 2014 cel mai consumat drog în România

Raportul Agenţiei Antidrog scoate la iveală că aproape 5% dintre românii cu vârste între 15 – 64 de ani au consumat cel putin o dată canabis.

În 2014, la nivel naţional, doar 476 de dosare au ajuns însă pe masa judecătorilor. Dintre acestea, 10% au fost soluţionate prin acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Restul dosarelor au fost clasate sau s-a renunţat, pe diferite considerente, la anchetă.

Mai mult, potrivit DIICOT în România au fost descoperite mai multe culturi de canabis faţă de anii trecuţi.

Potrivit respectivului raport, România este tranzitată de traficanţii de droguri de risc şi mare risc. Astfel, cocaina din țările din America de Sud, ajunge în România pe cale maritimă. De aici, drogul este transportat către vestul Europei.

Traficanții aduc in tara noastră heroină din Turcia și Bulgaria pe care o distribuie, pe cale rutieră, către vestul Europei.

Drogurile sunt transportate şi cu avionul, cu escală la București. De aici, stupefiantele ajung in Marea Britanie.

Raportul mai indică faptul că în România ajung din ce în ce mai des plantele de khat, crescute in Kenya.

Întregul raport al Agenţiei Antidrog poate fi găsit aici.



Lasă un răspuns

Site creat de