Uncategorized

Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, a fost decorat de președintele Klaus Iohannis

rectorul UBB Ioan Aurel-Pop decorat de presedintele Klaus Iohannis

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop a fost decorat de președintele Klaus Johannis cu Ordinul National „Steaua României”  în grad de Cavaler. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii găzduite de Palatul Cotroceni, marți, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Nu am vrut să treacă această sărbătoare națională fără să onorez și să pun în valoare meritul personal și instituțional la consolidarea și la propășirea societății românești contemporane”, a declarat președintele României.

Șeful statului a ținut să precizeze că Academia Română reprezintă forul cel mai reprezentativ de consacrare științifică al României și păstrătoarea unei îndelungate tradiții spirituale a poporului român.

Este esențial pentru identitatea noastră națională să ne recunoaștem valorile, pe acei oameni care au demonstrat o înaltă ținută științifică pe tot parcursul vieții lor academice și profesionale. Cred cu tărie în întărirea legăturii dintre cercetare și educație, ca o condiție sine qua non a supraviețuirii unei societăți democratice, cea în care cetățenii României puternice să poată înțelege și utiliza noțiuni științifice”, a subliniat președintele Klaus Johannis.

Personalități ale Academiei Române au primit următoarele distincții: Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer – acad.  Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române și acad. Cristian Ioan D. Hera, vicepreședinte al Academiei Române; Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler –  acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Florin Gheorghe Filip, acad. Gheorghe Benga, acad. Emil Burzo, Leon Dănăilă, acad. Solomon Marcus, acad. Nicolae Panin, acad. Marius Sabin Peculea, acad. Dumitru Radu Popescu, acad. Nicolae N. Săulescu; Ordinul Național„Serviciul Credincios” în grad de Ofițer – prof. univ. dr. Nicolae-Victor Zamfir, membru corespondent al Academiei Române; Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler – prof. univ. dr. arhitect Șerban Sturdza, membru corespondent al Academiei Române.



Lasă un răspuns

Site creat de