Din Oras, Important

Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Cluj-Napoca cu ocazia festivalului Electric Castle Special

Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Cluj-Napoca cu ocazia festivalului Electric Castle Special

Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație în perioada 7-19 august 2021, cu ocazia festivalului Electric Castle Special.

Circulația rutieră va fi închisă pe strada Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), strada Universităţii, Bd-ul Eroilor, între orele 20:00-23:00 (când situaţia o impune), în perioada 9-13 august 2021, iar în perioada 14-15 august 2021 între orele 18:30-23:00 (când situaţia o impune).

De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe banda 3 de pe latura de est a Pieței Unirii, în perioada 6-16 august 2021, în intervalul orar 08:00-23:00 (când situația o impune).

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului „Electric Castle Special” în zona Cetățuia, va fi închisă circulaţia rutieră din data de 6 august 2021, ora 00:00 până în data de 19 august 2021, ora 23:00 (când situaţia o impune), pe strada Călărașilor de la intersecția cu strada Cetății și până la Hotel Belvedere.

Circulația rutieră va fi închisă pe strada Mihail Kogălniceanu și strada Hermann Oberth din data de 7 august 2021, ora 23:00 până în data de 16 august 2021 ora 08:00 (când situaţia o impune).



Lasă un răspuns

Site creat de