Social & Cultura, Important

REThink Emotions – UBB lansează o platformă pentru sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților

REThink Emotions

UBB lansează platforma REThink Emotions

Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin DATA Lab, lansează platforma REThink Emotions, destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților.

Ce este REThink Emotions?

Platforma cuprinde jocul video terapeutic REThink, unic la nivel internațional prin focusul său, încorporarea unor protocoale validate științific și efectele sale documentate.

Jocul le oferă copiilor posibilitatea de a-și antrena abilitățile de reglare a emoțiilor într-o manieră distractivă și este disponibil online pentru accesarea de către copiii și adolescenții cu vârste între 8 și 16 ani din toată țara, pe baza unor proiecte de cercetare derulate de către DATA Lab.

În funcție de o serie de criterii de eligibilitate, părinții copiilor cu vârste între 8 și 12 ani pot beneficia și de un program de intervenție parentală online în cadrul platformei.

Cum poate fi accesată platforma REThink Emotions?

Părinții și copiii interesați de jocul REThink și platforma REThink Emotions sunt invitați să se înscrie accesând link-ul http://app.rethinkplatform.ro/.



Lasă un răspuns

Site creat de