Politic, Important

România, în stare de urgenţă, începând de luni

klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a decis să decreteze starea de urgență în România începând de săptămâna viitoare, pentru a permite o luptă mai eficientă cu epidemia de coronavirus.

Prima prioritate pentru noul guvern este continuarea luptei împotriva luptei împotriva coronavirus şi pentru a gestiona eficient criza.

Guvernul care îşi preia acum mandatul este cel care şi până acum a lucrat cu motoarele turate, bine, pentru a gestiona acesata criza. Acum, cu toate forţele, vom continua lupta.

Noul guvern, împreună cu mine, ne vom dedica toate energiile pentru a gestiona eficient criza şi, după ce se termină, pentru a guverna foarte bine pentru romani şi pentru România.

Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă. Iar pentru a face posibilă aceasta lupă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la inceputiul săptămânii viitoare. Va face posibilă alocarea de noi resurse imporante pentru gestionarea crizei„, a transmis Klaus Iohannis.

Ce presupune starea de urgenţă:

– să întocmească planurile de acțiune și planurile de ridicare graduală a capacității de luptă, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile proprii

– să dispună depunerea temporară a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea și ridicarea lor la încetarea măsurii excepționale

– să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație

– să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie

– să efectueze razii

– să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor

– să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezentă nu se justifică

– să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media

– să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice

– să suspende temporar apariția sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune

– să asigure paza militară a sediilor autorităților publice centrale și locale, a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio și de televiziune, precum și a unor agenți economici sau obiective de importanță națională; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz

– să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate

– să emită ordonanțe militare

– să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute

– dreptul de a ordona unităților Ministerului de Interne competente să efectueze rețineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reținute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat

Măsurile luate în Cluj-Napoca pentru limitarea efectelor răspândirii Coronavirus (COVID-19)



Lasă un răspuns

Site creat de