Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca cu a șasea ediție, în perioada 7 septembrie – 10 septembrie
Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca cu a șasea ediție, în perioada 7 septembrie – 10 septembrie. Ca și în anii precedenți, evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.
Timp de patru zile vizitatorii vor fi întâmpinați cu oferte promoționale pentru noile apariții editoriale, cărți pentru copii, auxiliare școlare și o vastă gamă de volume din cele mai diverse domenii.
Cele mai importante edituri din România îi așteaptă pe cititori la Bookfest Cluj-Napoca – Humanitas, Polirom, Rao, Nemira, Herald, Litera, Corint, Niculescu, dar și distribuitori precum Okian (reprezentant Pearson-Longman în România) – vor fi prezente la Bookfest cu reduceri până la 50% pentru pachetele promoționale.
Programul evenimentelor:
Pe durata Bookfest 2017 cei de la cafeneaua Coffee Addicts ne vor încânta cu aromele cafelelor proaspete.
Cercetașii României. Atelier de orientare pentru copii
Atelier pentru copii și adolescenți de la 8 la 18 ani, care vor să descopere secretele orientării sub îndrumarea Cercetașilor din Cluj-Napoca.
Atelier pentru copii cu Iulian Tănase, pornind de la Aventurile lui Sacha în castelul fermecat, publicat la Editura Nemi. Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat este o minunată poveste despre cum Sacha și tatăl său asistă cu surprindere la felul în care lucrurile obișnuite dintr-un simplu apartament de bloc se pot transforma în lucruri miraculoase prin puterea imaginației.
Cercetașii României. Atelier de noduri pentru copii
Atelier pentru copii și adolescenți de la 8 la 18 ani, care vor să își exerseze dexteritatea și să descopere secretele diferitelor tipuri de noduri sub îndrumarea Cercetașilor din Cluj-Napoca.
Esplanada Casino. Cluj Cowork Day & Ove’s Home Hostel
Ești curios să afli ce este un spațiu de cowork? Îți place să lucrezi în aer liber? Echipele de la Cluj Cowork și Ove’s Home Hostel au creat mediul optim de lucru și relaxare pentru ca tu să descoperi experiența Cowork.
UX City- Books Edition
Hai să ne distrăm! Îți propunem un joc de cărți pe echipe care te provoacă să gândești inovativ. Alege o carte neagră cu o companie și fă o pereche cu o carte albă cu o provocare. Imaginează-ți că lucrezi pentru companie și trebuie să îți convingi directorul că ideea ta este bună!
Cărțile pe față. Club de lectură Vocea cititorului
Lectura poate fi și o activitate socială! Vino la clubul de lectură Vocea cititorului, să descoperim împreună o povestire de Irvin Yalom, din volumul ”Mama și sensul vieții”.
Bookfest Cluj Napoca va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00.
Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.