Timp liber, Important

Sașa Ciobanu filmează specialul „Aproape Celebru”, un show de stand-up comedy marca Comedy Cluj

sasa ciobanu

 Sașa Ciobanu și Comedy Cluj vă invită să participați vineri, 28 aprilie 2023, ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, la filmarea specialului „Aproape Celebru”, un show de stand-up comedy de amploare.  

După nenumărate show-uri susținute atât în Cluj cât și în alte orașe ale țării și după experiența de finalist Stand-Up Revolution, Sașa a decis că este momentul oportun pentru a-și filma primul lui special, pe care l-a numit „Aproape celebru”.

Inițiativei i s-au alăturat și Bob Rădulescu, Dragoș Stan, Tibi Codorean (Epic Show),  Paul Socol și Cristian Ciui (Comedy Cluj), partenerii de scenă și de sketch-uri, care vor fi prezenți în deschidere. 

Aproape celebru este un eveniment care va avea loc o singură dată, vineri, 28 aprilie, 2023, la ora 20:00 la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, iar filmarea specialului va apărea ulterior pe YouTube. 

Sașa Ciobanu: „Până acum, în Cluj nu s-a mai filmat un special la nivelul acesta, într-o locație cu o capacitate atât de mare și cu o echipă de producție în spate. Este o provocare pentru mine și pentru întreaga echipă, dar am reușit să adun oameni faini lângă mine care să mă ajute să realizez visul acesta și să pot să îmi prezint materialul pe care l-am construit de-a lungul timpului. Este un vis pe care îl am dinainte de pandemie, iar acum în sfârșit se întâmplă!” 

Biletele se pot găsi pe Extasy.ro în limita capacității locației – https://bit.ly/3zyEqtH

Sașa Ciobanu s-a născut în Moldova și o dată mutat la Cluj, a reușit să pună bazele unei comunități de stand-up comedians care a crescut o dată cu trecerea timpului și care a pus orașul pe harta comediei românești 

Comedy Cluj este o organizație formată din oameni entuziasmați și plini de viața care au un scop clar și precis: să binedispună comunitate. Sub umbrela Comedy Cluj se organizează diverse evenimente precum: spectacole de Stand-up comedy, teatru de improvizație, festival de film de comedie, roast și multe multe altele. Deviza e simplă: „Work hard, laugh harder”.



Lasă un răspuns

Site creat de